Grădina lui Dumnezeu: februarie 2018

Încă dinainte de Dragobete ştiam că urmează o perioadă cu geruri şi zăpezi. Iarna mai dorea să-şi afişeze pe scenă, ceremonioasă, ultimele clipiri de gene înainte de plecare.

Şi, pentru că prognoza meteo vorbea, pentru zona noastră, de temperaturi negative îngrijorătoare pentru lucrările din seră, undeva spre -10 grade, poate chiar -15 grade în unele nopţi (în unele zone ale ţării se anunţaseră temperaturi chiar şi mai joase), ne-am gândit că ar fi indicat să dăm jos din pod sulul cu folie anti-îngheţ (cumpărată primăvara trecută, după ce am trăit experienţa unui frig coborât brusc peste noi şi ţară) şi să tăiem câteva fâşii cu care să ne protejăm proaspetele culturi, atât cele din seră, cât şi salata răsărită afară, în grădină, din seminţele scuturate în toamnă. În seră, grâul era deja mărişor, de cam vreo 10 cm, ceapa şi ea aproape la fel, iar salata, varza kale şi spanacul aveau câte două frunzuliţe, deci trendul evoluţiei lor era pozitiv. Ne-ar fi părut rău să le pierdem din cauza a doar două nopţi mai geroase. De pătrunjel nici nu mai zic, aş fi fost chiar tristă să rămân fără el tocmai acum, la final de iarnă. Fiind în seră, până acum nu ne-a lipsit nici o masă fără pătrunjel proaspăt tocat peste supa din farfurii.

Zis şi făcut. Am derulat o lungime de 11m din folia lată de 4 m, am tăiat pe jumătate fâşia rezultată, iar cu cele două fâşii, fiecare având o lăţime de câte 2 m, ne-am acoperit culturile valoroase din seră, lăsând loc de alee pe mijloc. Apoi am derulat încă o lungime de 6 m de folie (lăţime întreagă de 4m) şi am acoperit parcela cu salată şi câteva din verzele kale rămase din toamnă afară. Cel puţin ştim că am făcut tot ce-am putut ca să nu regretăm mai târziu. Dacă o fi suficient sau nu, vom vedea.

Operaţiunea asta am derulat-o pe sfârşitul săptămânii trecute, când afară era încă bine, +6 grade. Dar de atunci plutea în văzduh un aer rece, polar, de zăpadă. Aşa că, după ce am terminat încântaţi acţiunea preventivă de salvare de la îngheţ a verziturilor noastre, ne-am retras în casă, la căldurică, la o cafea fierbinte şi un ceai aromat cu miere, după preferinţe, alături de Bubulina-Tutulina-Ema.

Şi, pentru că trandafirii roz primiţi de la Adrian de Valentine’s Day se cam trecuseră şi erau uşor ciufuliţi, m-am gândit să încerc butăşirea lor. Am tăiat inflorescenţele şi frunzele, iar tulpiniţele le-am înfipt câte 2-3 în ghivecele în care adusesem din grădină pământ afânat de la muşuroaiele de cârtiţe (avusesem planul acesta în minte de mai multe zile şi îmi adunasem pământ bun din timp, ştiind că ulterior avea să îngheţe de la ger), apoi le-am acoperit cu sticle de plastic (pet-uri) cu dop. Am pregătit astfel vreo 6 ghivece. Sper să se prindă. Vom vedea.

Înainte ca vremea să se strice într-atât încât să nu mai putem face cine ştie ce pe-afară, ne-am mai făcut de lucru cu nişte şuruburi întăritoare la capacul de la fântână, loc atât de râvnit de Toni şi de Bobi pentru înălţimea de la care pot privi în zare, înspre stradă, ori pentru locul bun de lenevit la soare. Ne-am asigurat, astfel, că nu vom pescui niciodată din fântână, doamne fereşte, nici un căţel zăpăcit, dornic de tron împărătesc, adjudecat prin rotaţie când de unul, când de altul. Ca să-i dezvăţăm de acest obicei este deja imposibil. Ne-am convins. Orice obstacole am pune peste capac, ei tot îşi fac loc şi sar sus, la înălţime. Şi nici noi nu vrem să stăm aşa, mereu, cu fântâna decorată ca un pom de Crăciun, cu tot felul de chestii voluminoase pe ea, deloc estetice. Asta e, le înţelegem nevoile şi ne adaptăm la situaţie, luând măsurile potrivite.

Capacul fiind, astfel, asigurat pentru orice “atac la redută”, Adrian s-a apucat să pregătească, în avans, cadrul pentru ceea ce va urma să fie “uşa cea nouă de la pivniţă”. Cea veche şi-a depăşit demult termenul de garanţie. A surclasat deja nu numai gradul de “rustic” acceptat de noi, dar nici nu-şi mai îndeplineşte corespunzător rolul de protecţie la ploaie şi intemperii pentru care a fost construită. Aşa încât se cerea insistent înlocuită. Un cadru nou de lemn, vopsit in alb, acoperit cu o folie de policarbonat (care aşteaptă în şură să fie decupată pe măsură), prins în balamale moderne (nu în cuie îndoite, cum e moda rustică pe la ţară) şi cu un sistem de închidere simplu şi eficient a părut a fi soluţia cea mai practică. Finalizarea şi montarea ei pe poziţie se va face după ce va trece acest val de frig care a cuprins întreaga ţară de două-trei zile încoace (şi despre care vom mai vorbi mai jos).

Apoi, a mai meşterit un pic la cablurile cumpărate special pentru a pune în funcţiune şi noua pompă de apă recent achiziţionată pentru umplerea fără efort a celor 4 bidoane a câte 30 litri fiecare folosiţi la udarea grădinii şi serei pe timp de vară. În urma ultimei întâlniri on-line, pe skype, cu prietenii noştri Carmen şi Marian, mutaţi şi ei la ţară înaintea noastră şi cu care menţinem legatura constant, discuţiile ne-au convins că o pompă de scos apa din fântână nu numai că ne-ar uşura efortul zilnic (n-ar mai fi nevoie să care Adrian cu roaba cele trei bidoane a câte 10 litri în mai multe rânduri, până le-ar umple pe cele 4 bidoane mari din grădină), ci am câştiga şi o mulţime de timp pe care l-am utiliza pentru alte activităţi. Aşa că n-am mai stat prea mult pe gânduri. A ales Adrian pompa potrivită de pe site-ul e-mag, a comandat-o, ne-a venit acasă prin curier, apoi am cumpărat de la Doamna de la magazin (detalii aici http://oglinzilesufletului.blogspot.ro/2018/02/manusile-de-gradinarit.html) tot necesarul pentru a crea sistemul de alimentare cu energie electrică, dar şi de protecţie împotriva eventualelor ronţăieli a cablului prelungitorului de către anumite rozătoare băgăcioase.

Nici n-am încheiat bine toate pregătirile preventive în faţa noului val de iarnă anunţat, că ne-am şi trezit cu el venind peste dealuri şi cernind deasupra noastră o ninsoare fină şi deasă, ca o făină umedă, pufoasă şi rece, depunându-se încet, dar sigur, peste sat. S-a aşternut o păturică albă, de vreo 5-10 cm de zăpadă şi nu s-a oprit. Nu viscoleşte, iar temperatura n-a scăzut sub -5 grade ziua. Doar ultimele două nopţi temperatura a scăzut spre -9 grade şi aşteptăm încă o noapte mai rece, spre -15 grade, dar apoi se anunţă pe la noi o încălzire bruscă a vremii, până spre +10 grade (pe luni, 5 martie).

Am văzut la ştiri că lucrurile stau mai rău prin anumite zone din ţară, cu temperaturi nocturne de până la -18 grade, cu viscol puternic şi cu zăpezi abundente, însă noi suntem feriţi de aşa ceva, din fericire. Dealurile care ne înconjoară ne feresc de vânturile puternice şi de pătrunderea valurilor meteorologice extreme care intră în ţară, de obicei, din nord şi care coboară spre sud prin centrul podişului Transilvaniei sau de-a lungul lanţului muntos carpatin.

Zăpada asta, chiar dacă nu era aşteptată şi dorită acum (căci ne-a cam dat nişte planuri peste cap), ne-a bucurat prin decorul frumos pe care l-a creat. Este extraordinar cum ne întoarce la copilărie zăpada aşternută peste tot, albind deopotrivă pământ şi case, drumuri şi acareturi, pomi şi tufe. Mai ales stratul de zăpadă neatinsă de paşi produce exaltare şi impulsul copilăresc de a fugi prin nămeţi, de a răscoli cu paşii în stratul pufos şi alb, de a plămădi omuleţi caraghioşi şi hazlii din zăpadă şi de a face ghiduşii în jurul lor. Eu fac, de regulă, ursuleţi de zăpadă, dar anul acesta încă n-am făcut. Poate zilele următoare. Voi reveni şi voi adăuga pozele aici dacă vor apărea în peisaj. Deocamdată avem poze cu ninsoarea de ieri adunată peste grădină, peste casă şi curte, peste căţeii bucuroşi de joacă, cerşetori de mângâieri, urmăritori neobosiţi în a le căuta şi competitori acerbi şi agasanţi în a le primi.

Curios, dar zăpada asta mi-a declanşat şi o nouă pasiune. Aşa îmi trebuie dacă stau prea mult cu ochii în calculator. Dar, na, mai văd una, mai văd alta, mai fur o idee, mai dezvolt o obsesie şi, uite-aşa, am ajuns să fac o pasiune pentru trandafirii căţărători, numai buni de plantat în unele zone ale Grădinii. Deja mă dor ochii, şi inima, şi sufletul (ei, n-o luaţi ad-literam, e doar un mod exagerat de exprimare menit a vă convinge) de cât m-am uitat după ei pe tot soiul de grupuri şi site-uri cu tematică florală şi de grădinărit. Mi s-a lipit sufletul de trandafirii roz şi albi, în combinaţie cu clematitele! Şi aproape că nu mai am răbdare cu iarna asta!!! Universuleeee, se aude acolo, la Tine?!??

De-acum înainte, din primăvară încolo, adică, numai asta îmi doresc să plantez în curte: doar trandafiri căţărători. Roz şi albi. Poate şi galbeni sau orange, dar încă deliberez. Cum s-ar spune parafrazat "Lăsaţi trandafirii să vină la mine!"

-„Doamne, poţi Tu să faci ceva în legatură cu asta? Hai, că poţi. Ştiu că poţi. Pleeease...” l-am rugat eu.

- „Da, Eu pot. Ştiu că pot. Dacă vreau, pot. Şi vreau, dar, te rog, vrei să mă ajuţi şi Tu un pic? Pleeease....” – mi-a răspuns El.

Pe facebook, când mi-am anunţat noua pasiune prietenilor de pretutindeni (să ştie toată lumea, desigur, că nu era să ţin numai pentru mine şi să mă bucur doar eu!) am primit încurajări şi sugestii (care mi-au mers la suflet) cu alte grupuri specializate unde să devin membră şi de unde să mă pot inspira. Astfel, cu un pic de ajutor, o să umplu curtea cu trandafiri căţărători. Vreau soiuri care înfloresc repetat, tot timpul, nu doar o singură dată pe sezon. Spaţiu în grădină este, din fericire. Iar acum, că m-am pornit pe trandafiri, sper să nu-mi rămână nici un colţ netrandafirit. Roz şi alb să fie peste tot. Şi mov. Mov la greu. Şi roz. A, da! Am mai spus roz.

Problema e că sunt cam scumpi pentru câţi îmi doresc eu. Trebuie să câştigăm la loto urgent! Universuleeeeee........ Şi nu-mi trebuie chiar puţini. Unul la primărie, unul la prefectură, unul la şcoala de fete, coane Fănică, patruzeci şi patru în cap. O donaţie, o moştenire, o mătuşă Tamara generoasă?... se oferă cineva? Era pe vremuri refrenul acela de mare notorietate "Daţi-mi şi mie 1 leu, tanti... să-mi iau şi eu ceva de mâncare" şi... ceva trandafiri căţărători.... roz şi albi, tanti.... doar vreo 44, tanti, unul la primărie, unul la prefectură... aşa, cum face toată lumea obişnuită.... oamenii simpli, de la ţară, tanti.... Da, exagerez. (Asta în virtutea unui citat de pe facebook care mie mi-a plăcut maxim: "Mai bine să fii absolut ridicol, decât absolut plictisitor").

Dar, hai, că e destul. Sunt ok, nu vă speriaţi, neuronii mei funcţionează la fel de profund şi în parametri normali, chiar dacă pentru o clipă vi s-a părut că am luat-o pe arătură. De la pasiunea asta cu trandafirii mi se trage. Mi s-a declanşat aşa, brusc, peste noapte, ca o trezire iluminată. Nu mi s-a trezit încă şi al treilea ochi (dacă era, vă spuneam eu! cum altfel?!), dar inima îmi e URIAŞĂ! De la pasiune, cum ziceam.

Şi, desigur, am trimis cerere de înscriere pe cele două grupuri sugerate. Probabil mă voi mai înscrie în încă vreo sută-două de astfel de grupuri. Abia m-am dezlănţuit! Specialist în trandafiri căţărători mă fac! Deja am început să devorez materialele teoretice. Până în primăvară îmi iau licenţa, apoi voi începe experimentările (practica pe teren, cum s-ar spune), ca să pot să-mi iau doctoratul. Apoi încep să ţin cursuri. Gata planul.

În plus, ca şi cum nu era suficientă pasiunea cu trandafirii, se ştie, mai am şi nebunia aia a mea mai veche, cea cu florile de crin albe, de grădină, cele care înfloresc în ciorchine, cu staminele galbene. În nici un caz crinii coloraţi. Sub nici o formă! "Dacă nu e alb, nu e crin!" - deviza mea. Noi avem acum patru bulbi de crini albi în grădină, însă sunt crini imperiali. Au staminele mai închise la culoare. Nu e ceea ce-mi place maxim, daaaar.... sunt crini şi sunt albi.
Însă cei pentru care am eu pasiunea şi nebunia (ca orice om care se respectă, desigur) sunt cei cu stamine galbene, cum am spus. N-am găsit până acum în supermarchet din aceştia. Doar Imperiali şi Amarilis, de interior. Nu! Nu, nu, nu!!!

Ceilalţi, însă..... Lilium Candidum, da, da, da!!!..... Superlativ! Excepţional! Superb! Nemaipomenit! Fantastic! Încântător! Şi, mai mult decât toate atributele de mai sus, Emoţionant! Mie mi s-a "activat" nebunia cu Crinul Alb prin 2008-2009, cred. Sincron cu declanşarea unei anumite etape evolutive personale din viaţă. Şi nu întâmplător, căci numele acestei flori este numele meu. După ce am oscilat între frumuseţea mai multor flori, în floarea de crin am regăsit ceea ce căutam cu ardoare: spectaculozitatea frumuseţii, dar şi puritatea absolută, parfumul divin, dar şi harul tămăduitor al acestuia. Floarea de Crin este simbolul Bunei Vestiri. Puterea Cuvântului care vine din interiorul divin.

Mi-am căutat pe blog începuturile Florii de Crin ca să-mi amintesc când mi-am asumat-o prima dată. Era prin iunie 2009. Era cam ofilită, sărmana, dar ştia că mai avea de înflorit o ultimă floare. Cea care contează, de fapt. (http://oglinzilesufletului.blogspot.ro/2012/07/floare-de-crin.html). Apoi a urmat, în decembrie 2009, ceva cam din acelaşi registru teatral, dramatic (http://oglinzilesufletului.blogspot.ro/2012/07/vise-albe-de-crin.html). Apoi registrul s-a schimbat. A ieşit soarele, a venit primăvara şi mi-am conştientizat rolul rostirii Bunei Vestiri. (http://oglinzilesufletului.blogspot.ro/.../buna-vestire.html). Iar apoi s-a întâmplat ceva magic.... mi-am dorit să fiu Mireasa Cerului. Era în martie 2010. (http://oglinzilesufletului.blogspot.ro/2012/08/mireasa-cerului.html). Abia acum, privind retrospectiv, îmi înţeleg sensul drumului. Erau paşi peste trepte către Cer....

Deci, vă daţi seama, pe lângă trandafirii căţărători nenumăraţi, Grădina noastră va avea şi crinii Lilium Candidum, desigur. Nenumăraţi.

Închei aici cu speranţa că nu v-am plictisit cu pasiunile mele florale şi vă las să vă delectaţi în final cu câteva imagini cu crini culese de pe internet şi câteva de la noi, din Grădina lui Dumnezeu.

Cum mâine este 1 Martie, profităm de acest moment pentru a vă ura tuturor ca Frumuseţea Primăverii Crinilor şi a Verii Trandafirilor să vă îmbogăţească nesfârşit Sufletele şi Viaţa!

PS. Edit later: Pentru că, totuşi, azi, în ultima zi a lui februarie, a ieşit soarele, iar zăpada a albit totul în jur şi străluceşte minunat a poveste şi copilărie peste tot, am o surpriză doar pentru cititorii noştri fideli (sic!). Revenim imediat cu imagini pregătite special pentru ziua de mâine, 1 Martie, darul nostru de Mărţişor. “Ţineţi aproape!”