miercuri, 18 mai 2016

Incubatorul de vise




Soarele apune frumos şi liniştit dincolo de dealul mănăstirii. Înserarea aduce până la noi ritmuri sacre. Bate toaca. Nu după mult timp răsună şi clopotele bisericii care umplu văile, şi uliţele satului, şi curţile oamenilor, şi grădinile lor, cu armonii divine, binecuvântătoare. Noaptea îşi ridică stelele argintate, lucitoare, din cuferele desferecate, pline cu visele Domnului şi cu speranţe, şi le înalţă în jurul prea-mândrei şi prea-frumoasei lor împărătese, Crăiasa fermecată, Luna.



Oamenii dorm. Curţile lor dorm şi ele. Caini şi pisici, oi şi miei, deopotrivă, cocoşi şi găini, porci şi vaci şi cai... Parcă şi greierii au amuţit. Norii se lasă şi ei alene peste dealuri. Chiar şi vântul şi-a oprit răsuflarea, curios de minunea ce stă să se întâmple...














...Şi se aude un foşnet surd... încă o dată... încă unul... icneşte uşor... şi împinge... şi iar împinge... mai mult... şi mai mult.... încă puţin... încă......Pfiuuuuu! Gata. A reuşit. Firicelul se unduieşte fin, imperceptibil, scuturându-se de ţărână. Amuşinează curios aerul de deasupra. Ahaaa, deci aşa e aici!?! Interesant! Dar ce lumină misterioasă străluceşte acolo sus! Cât de frumoasă e! Ce minunată! Deci Ea e!!!



Calea Lactee ţese fir după fir. Vis după vis. Speranţe şi Drum.

Cale. Viaţă spre Lumină.



Treptat, treptat, stelele se sting, Luna intră somnoroasă înapoi în cufărul ei fermecat, cufăr al poveştilor, iar pe deasupra pământului se deschide ochiul îndumnezeit al Cerului. Arzător. Unic. Sacru. Uimitor. Călăuzitor spre Adevăr. Spre Rod. Ooooh!!!! Deci El e? Dooooaaaamne!!!!! Nu pot să creeed!!! Oare chiar El să fie? EL???



Da, EL ESTE. 





 




După ce ochii i s-au obişnuit cu Lumina şi cu Strălucirea Lui, le-a descoperit si pe celelalte. Erau multe!!! Diferite soiuri, forme şi înălţimi. Erau peste tot. Şi creşteau văzând cu ochii: repede, frumos, viguros, făcând tărâmul acela din ce în ce mai neîncăpător.








 









 



Curând aveau să umple toate hotarele. Dar până unde? Până unde??? Şi spre ce? Şi înspre cine?


Abia atunci Pământul Făgăduinţelor li se arătă tuturor în depărtare. 

Era Ţara Promisiunilor. 

Comunitate în Lumină.

Incubatorul de vise. 









Şi s-au mutat acolo.

















 


 




“Eu voi fi, eu voi fi, Roşie înaltă, zveltă! Iar, în braţe, poame coapte, voi avea până la noapte! Roşii, dulci, mari şi zemoase şi teribil de gustoase!”



“Eu voi fi Ardeiul iute, cel sprinţar, cel prea picant, cu boia voi umple mâine tot borcanul cel vacant!”



- “Iară noi, curând, spre toamnă, vom fi Verzele frumoase! Tufe îndesate bine-n fuste multe şi stufoase ce, în miez, ascundem bine, şi-încă alte fuste noi. Ce minune să fim astăzi, împreună, aici, cu voi!”



- “Eu voi fi Cartof. Crescutul în pământ. Învrednicit. Prin Cuvânt şi-a Lui lucrare – înmulţit. Şi, nu doar atât, vezi bine. Îndulcit.”



- “Hei! Nu auziţi? Ce faceţi? Doar şi noi suntem pe-aici!! Avem mari puteri ascunse, chiar de ni le credeţi mici! Noi, Ridichi ne spunem astăzi. Ştim că nu vedeţi nimic. Veţi vedea! Curând. De mâine! Doar s-aveţi răbdare-un pic!”



- “Fi-voi verdele Mărar! Priceputul Făurar de arome şi de vis, cum ca mine doar eu mi’s!”



- “Dovlecel şi eu voi fi! În curând. Să treac-o zi! Da, da, da, ştiu foarte bine. Da, sunt sigur. Ştiu precis. Căci mi-a zis - cum doar ea zice - Ursitoarea mea din vis. Ştiu precis!”











Toni-Bagheera, Păzitorul de vise, stă de veghe.

Nici un vis să nu se piardă. Nici un vis să nu se stingă.

Dinăuntru, ori de-afară, e atent. E vigilent.


Şi, tot de la firul ierbii, el pândeşte şi ascultă, ori scrutează drum şi zare, cocoţat  pe avanpost. Sus, pe gard, urcat strategic, vede tot şi simte tot. Nimeni şi nimic nu mişcă.  Astfel ca, în taina mare, toate Visele frumoase, îndrăzneţe, curajoase, să se-nalţe fără teamă şi să crească-n a lor tihnă, adormite, liniştite, înspre noua lor Trezire, înspre marea Împlinire a Destinului ursit, zămislit. Şi primi-va fiecare după rost şi-ncredinţare, după Plan şi-a Lui Lucrare.














Iar în Ziua care va fi se vor fi văzut iar toate împlinite. Căci, desigur, din sămânţă, fiecare fuse-ntocmai tot ce-n vise minunate şi-a visat aşa să fie.



Tot aşa cum şi el, Flutur, îşi va aminti, vezi bine, că a fost omida care îl visa pe El în Sine. 

El, Cel ieşit din Crisalidă.











Din Grădina lui Dumnezeu:18.05.2016

***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu