miercuri, 13 februarie 2019

Soare, zapada, iubirica si surprize de vacanta



Dupa ce a nins o noapte si o zi continuu, azi ne-am trezit cu un soare orbitor stralucind in zapada! O feerie!!!  Nici n-am cuvinte!!! 

O sa va arat primele poze ale diminetii, facute de la fereastra.

Cativa nori danseaza ghidus in jurul soarelui, generand o lumina stravezie uneori, iar alteori lasand stralucirea sa ne orbeasca de-a dreptul. De la o secunda la alta jocul de lumini schimba decorul! La streasina acoperisului cladirii in care stam s-au format turturi de cristal! Picura frumos, elegant, in soare si, nu stiu de ce, dar imi suna a cantec de harpa.


Gata, iesim la plimbare!




















Doamne, ce zi, ce soare, ce lumina, cat de frumos!!!


Soarele si zapada ne-au chemat insistent, de la primele ore ale diminetii, sa iesim afara, la plimbare, iar noi parca nu mai aveam rabdare sa ne pregatim.


Chiar inainte sa plecam, Bubulina s-a imbufnat. Adica, ea nu???

Ne-a vazut imbracandu-ne, aranjandu-ne, gatindu-ne de plimbare, incaltandu-ne, proband ochelarii de soare, luand telefonul pentru fotografii, verificandu-l daca are incarcata bateria si a inteles ca ea avea sa ramana acasa. Nu i-a convenit. Deloc nu i-a convenit!


O asa privire mi-a trimis, ca n-am mai indraznit s-o mai mangai inainte de plecare. M-ar fi sfasiat, nu alta!














Pozele vorbesc singure. Ele va vor arata ce zi fabuloasa a fost azi aici. Impresionant!


Am avut parte si de cateva surprize. Una dintre ele este taurul de corida pe care il veti vedea la inceput, in curtea unei cladiri uriase, care pare a apartine unei organizatii dubioasa, as spune eu. Altfel cum s-ar putea explica prezenta unei statui reprezentand un taur in marime naturala? Adica, undeva la munte, intr-o statiune turistica romaneasca, cineva isi construieste o namila de vila cat un muzeu, plina de decoratiuni si brizbrizuri, atat la cladire, cat si la gardul ce imprejmuieste proprietatea, iar curtea si-o decoreaza, nici mai mult, nici mai putin, cu un taur. Un taur???? Cultura noastra traditionala, romaneasca, n-a avut niciodata absolut nici o tangenta, de nici o natura, cu taurii, dupa stiinta mea. Poate ma insel eu, dar nu cred.


Dar stiti care este marea noastra surpriza? Cu o seara inainte de a pleca de acasa spre munte, alaltaieri seara, adica, ne-am uitat la un film de desene animate, o versiune noua dupa "Taurul Ferdinand".  Acum intelegeti uimirea noastra? Apropos, cautati filmul, este foarte savuros. Este facut in 2018.

Sa revin. De fapt, Adrian observase taurul chiar de ieri, imediat ce am ajuns, in plimbarea cu Ema, dar abia azi l-am fotografiat ca sa vi-l aratam si voua. Deci, care erau sansele ca, dupa ce seara am vazut filmul cu Taurul Ferdinand, a doua zi sa vedem un taur in marime naturala, in curtea unei cladiri dubioase, construita in mijlocul unei statiuni montane de pe Valea Prahovei?


Deci, da, surpriza noastra a fost uriasa fata de sincronicitatea intalnirii unei asemenea statui, un taur (nu, tot nu pot sa nu ma intreb - de ce oare chiar un taur????? :D ) intr-un loc deloc conventional pentru asa ceva, chiar a doua zi dupa vizionarea filmului "Taurul Ferdinand".


O fi un toreador proprietarul viloiului – ne-a spus o prietena pe facebook. OK, nimic de zis. Dar ce cauta el in Romania sa-si faca ditamai muzeul? Ati vazut in poze? E cat un cartier intreg!!!  Iar taurul ala a aparut acum, candva, in ultima luna. Cand am fost ultima data aici, prin toamna anului trecut, taurul nu era. Inca mai lucrau la brizbrizurile si decoratiunile casei si gardului. Numai gardul ala, cat este de lung, cam de cateva sute de metri, costa cat viloiul intreg si cu taurul la un loc. Taurul a aparut parca inadins sa ne uimeasca pe noi exact acum, dupa ce am vazut filmul "Taurul Ferdinand". Asta ma uimeste pe mine maxim! Potrivirea asta. Si nu numai asta, mai sunt o multime de alte sincronicitati, unele nici nu le mai povestim aici, ca nu ne-ar crede nimeni, nimeni, nimeni, ever!









































Am fi vrut azi sa ne facem plimbarea noastra obisnuita prin padure, asa cum procedam de cate ori venim la munte, mai ales acum, dupa o asa ninsoare minunata. Dar, dintr-un anumit motiv, n-am putut merge inca pe acolo, asa ca ne-am invartit prin statiune pe unde ne-a placut, bucurandu-ne de soare si de atmosfera de vacanta si sarbatoare ce parea ca inca pluteste in jur.


La tot pasul am intalnit semne de iubirica, unele ni le-am desenat chiar noi, pentru noi, in patura alba de zapada ce scanteia frumos in soare ca si cum era pudrata cu miliarde de diamante stralucitoare!


Am facut o multime de poze, dintre care am selectat cateva pentru voi. Speram sa va bucurati in fata unui asa decor splendid, chiar daca numai prin intermediul fotografiilor.


Ieri va povesteam, daca va amintiti, ca cineva exclamase pe strada "Parca suntem in Alaska!". Ei bine, astazi altcineva, la fel de uimit de cat de mult a nins doar intr-o noapte si o zi, a exclamat "Parca suntem in Siberia!"





















































Asa cum v-am spus si ieri, de la inceput, aceasta este pentru noi o vacanta de iubirica. Ei bine, iubirica am avut-o cu noi, in noi, desigur, dar am si intalnit-o si la tot pasul, dupa cum puteti vedea in poze.


Si, pentru ca tot v-am mai spus la inceput, cand am vazut cat de mult si frumos ninge, si ca il asteptam pe Mos Craciun cu portocale si cu ceaiul acela senzational de mar si scortisoara, ei bine, da, l-am intalnit si pe Mos Craciun. Venea spre noi, saracutul, doar ca a gresit cladirea. Se catara pe peretii altei vile, crezand ca acolo sunt portocalele si ceaiul ala al nostru, cu miros de vin fiert, despre care a citit el ieri pe facebook incognito.


Si acum sa-mi spuneti: cine mai vorbeste si-l mai asteapta pe Mos Craciun in mijloc de februarie? Si care erau sansele ca exact a doua zi sa mai intalnim in mijloc de februarie Mos Craciuni catarandu-se pe ziduri? Putine, da.






















Ne indreptam deja inapoi spre casa cand soarele a inceput sa fie eclipsat de niste nori intunecati care se intindeau pe jumatate de cer. Ba chiar, la un moment dat, ei au luat forma Romaniei chiar inaintea noastra, trimitandu-ne mesaje cu rost.


Cand am trecut iar prin fata "Covrigului de Aur", desigur ca am recidivat. Unii ar putea spune ca am cedat iar ispitei. Noi afirmam doar ca "ce e bun si lui Dumnezeu ii place!" Si asa este!


Covrigul de Aur, asortat cu ceaiul acela dumnezeiesc, au incheiat plimbarea noastra minunata de astazi. 
 






















Si, ca si cum surprizele zilei n-ar fi fost suficiente, va mai dau un exemplu. Cand am ajuns acasa, am scos telefonul din poseta ca sa descarc pozele in laptop. Cand sa-l pornesc, nimic. Era mort. Nu mai raspundea la nici o comanda, la nici un buton. Am crezut ca este inchis si am apasat cu disperare pe butoane ca sa-l repornesc. Nimic. In cele din urma am crezut ca s-a descarcat bateria complet, desi stiam ca nu avea cum, pentru ca facusem poze chiar cu putin inainte de intoarcerea in casa.


In fine, zic, hai sa-l pun la incarcat. Il las in priza si, cam dupa un minut, aud un mesaj sonor, ca si cum pornise. Ma uit la el, dar n-am observat nimic deosebit. Bateria era incarcata 78%, deci nu de la baterie era problema. Ii zic lui Adrian, care era langa mine si care pornise televizorul, de unde rula un calup de reclame: “Ma gandesc ca, poate, pentru trecerea brusca de la frig la caldura, a avut vreo protectie speciala”. Ei bine, imediat dupa ce am incheiat aceasta propozitie, din televizor o voce feminina confirma “...confera cea mai buna protectie la.....” Va dati seama? Ne-am blocat uitandu-ne unul la altul si am izbucnit amandoi in ras. Am putea spune ca cineva se joaca si face glume cu noi prin aceste sincronicitati.



Din Gradina lui Dumnezeu: 13.02.2019



***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu