sâmbătă, 24 februarie 2018

De Dragobete ne celebrăm Iubirea




Vis împlinit

Eternă ne este Lumina aprinsă-n Altarele noastre,
Etern ne e Focul din piepturi, Scânteie din Ceruri Albastre,
Eternă ne e împlinirea Dorinţei pe Aripi purtată
În Zborul din Templul Uitării. Dorinţă intens luminată.


Am vrut şi-am visat cu-ndrăzneală să nu ne fim doar lumânare,
Doar Fum şi Făclie şi Zgură. Doar Ceară topită-n ştergare.
Să nu fim doar licăr în noapte, doar scurt pâlpâit de lumină,
Ci însăşi Lumina Eternă în noi am chemat-o să vină.


Am vrut să ne fim Nesfârşirea, Frumoasa Iubire Măiastră,
Să n-avem Hotare Celeste în faţă şi-n Inima noastră,
Să fim reuniţi în Lumină, ştiind şi rostindu-I Cuvântul,
Să-I fim amândoi Adevărul ce schimbă şi-nalţă Pământul.


Şi, iată, Iubirea mea, Timpul e doar o Poveste trecută!
Trăim împlinită Dorinţa! Eternă ni-i viaţa-ncepută!
Prea vechile Vise de Tină ne sunt azi Trăire Ardentă!
Ce Sfântă Minune, ce Taină ne e desluşită, prezentă!


Din Grădina lui Dumnezeu: 08.02.2017


***

Totul a început de la un Foc de Artificii.... Nimic nu-i întâmplător.





























































































































































 






























 






















































 

























 























































 






















































































































 













 






 










 



  


















 













































Am încredere-n noi


Am încredere-n noi, dragul meu, nu uita, şi în drumul pe care de astăzi pornim,
În cuvântul frumos care ne-a arătat cât de-aproape suntem, cât de mult ne iubim,
În duetul de paşi ce ne poartă în dans, ascultând fermecate acorduri din noi
Şi în visul sublim ce-l trăim în prezent şi pe care-l dorim nesfârşit amândoi.

Am încredere-n noi, în perechea de-aripi ce ne-nalţă mai sus de hotarul ce-l ştim,
Ea ne poartă în zbor spre misterul din noi şi-n acest adevăr ne învaţă să fim,
Ea ne este avânt peste-al lumii pământ, dezlegând lanţuri vechi ce în loc ne ţineau,
Risipind îndoieli, limpezind în adânc, deschizându-ne porţi ce-n-trecut se-nchideau.

Am încredere-n noi şi în tot ce suntem, în seninul în care de-acum ne vedem,
În curajul deplin de-a trăi mai presus decât tot ce-am crezut până ieri că putem,
În lumina divină în care iubim şi de care-amândoi ne simţim mângâiaţi,
În acel templu sfânt în al cărui altar suntem Unul, şi-n trup şi în suflet legaţi.

***


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu