A fost odată ca
niciodată... o Grădină.
Cea a lui
Dumnezeu.
În mijlocul ei:
Adam şi Eva.
Povestea lor o
scrie aici Eva, dar, desigur, această poveste curge în pagini aşa cum o citiţi
doar pentru că îl are alături pe Adam al ei. Împreună au creat-o şi împreună o
trăiesc.
Visul lor frumos
a început atunci când Eva a făcut ceea ce-i era menit să facă, aşa cum ştiţi că
stă scris de veacuri în textele biblice şi aşa cum însuşi Dumnezeu a gândit atunci
când a făcut-o pe ea să-i fie pereche lui Adam, când i-a sculptat darurile
potrivite în trupul şi în sufletul ei şi când a trimis-o pe pământ, având scop
tainic, profund transformator, de împlinit: să-l ispitească pe Adam, să-l
prindă în mrejele ei fermecate şi să-i dea să muşte din mărul acela, aşa-zis interzis.
Mărul – frumos,
îmbietor, bine pârguit, plin de arome apetisante şi dulce. Irezistibil! Aşadar,
nu-i de mirare că Adam s-a lăsat ispitit şi prins în mreje ei. În mod intenţionat,
bineînţeles, de bună voie şi nesilit de nimeni, perfect conştient de ceea ce
face şi de consecinţele faptelor lui, el înţelegând, desigur, foarte bine şi de
la bun început, cât de binefăcător este gustul primordial al fructului cu
pricina.
Amândoi au mâncat
mărul şi le-a plăcut. Apoi, din seminţele păstrate în sufletele lor, au purces
la cultivarea întregii Grădini, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu o mulţime de flori şi plante fermecate,
care mai de care mai benefice şi mai înălţătoare: bucurie, curaj şi entuziasm,
tenacitate şi încredere, gingăşie, frumuseţe şi armonie, credinţă, smerenie şi
recunoştinţă, puritate, tandreţe şi voioşie, pace, linişte şi iubire.
Acestea au crescut
şi cresc continuu, zi de zi, din ce în ce mai frumos şi mai bine, cu rădăcini tot
mai adânci şi mai sănătoase, cu tulpini tot mai viguroase şi susţinute, cu ramuri,
mlădiţe, muguri şi flori minunate.
Cei doi au
permanent grijă să nu le crească prin preajmă şi buruienile, din cele rele şi
invadatoare, ce le-ar putea vătăma Grădina: îngrijorare, teama, frica ori
furia, oboseala, încrâncenarea ori tristeţea, gândurile tulburi şi cenuşii ori
regretele, îndoielile, apatiile şi resemnările, neîncrederea ori abandonul, mândria,
aroganţa ori invidia. Acestea sunt buruieni ce-şi răspândesc uşor seminţele
prin sufletele celor ce nu-s atenţi, vigilenţi şi grijulii, ale celor ce-şi lasă
grădinile pradă intemperiilor vremurilor, ale celor ce nu trudesc cu dragoste
la curăţenia şi rodnicia destinelor trupurilor lor din lut şi lumină.
În Grădina lui
Dumnezeu seminţele cele bune sunt păzite cu străşnicie, iar răsadurile sunt îngrijite
cu taină mare şi cu atenţie sporită. Căci, Adam şi Eva ştiu că, după un timp, prin
Lumina Lui, îşi vor primi răsplata binecuvântată. La vremea potrivită, doar de Dumnezeu
ştiută, MĂRUL, rodul acela sacru al Grădinii, cel crescut din sevă dumnezeiască
şi cu trudă omenească, li se va fi arătat lor în toată splendoarea sa, înspre devenire
a TOT.
Atunci ei îi vor
fi ştiut deja gustul divin, aromele şi dulceaţa, puterea şi efectele lui magice
asupra lor.
Din Grădina lui Dumnezeu:
31.08.2016
***
