sâmbătă, 2 iulie 2016

Ema şi ciupercile uriaşe



O coborâre inopinată în pivniţă şi.... priviţi ce am scos la lumină!

Ciuperci uriaşe! De-a dreptul gargantuelice!



În urmă cu o lună, Adrian descoperea pentru prima dată ciupercile uriaşe (le puteţi aici “Am vrut ciuperci? Avem ciuperci.”), rezultate din însămânţarea cu miceliu a unui suport pregătit din paie şi rumeguş, în aprilie (a se citi detaliile aici “Vrem ciuperci?”). Nu ne-am crezut ochilor, pur şi simplu, când le-am văzut atunci. Am mâncat din ele o săptămână întreagă.



Azi, după o lună, alte ciuperci albe, mari, frumoase, fragede şi fine, au ajuns în farfuria noastră. Tot nu putem crede ceea ce vedem! Au uimit-o până şi pe Ema!



Deşi era foarte preocupată de ceea ce se întâmpla în curte şi privea pe fereastră cu maximă atenţie şi încordare, miorlăind  după Toni, care era afară şi pe care îl auzise lătrând autoritar la cine-ştie-cine-trecea-pe-drum, a rămas mută de uimire şi chiar uşor intimidată când a dat cu ochii de arătările alea albe şi ciudate de pe masă. S-a apropiat încet, precaută, de marginea canapelei, a privit circumspectă şi a amuşinat cu maximă vigilenţă, cu năsucul prin aer, de la distanţă, încercând să înţeleagă ce erau chestiile alea uriaşe din farfurie.



Mmda, ce să spun, mare scofală. Nişte ciuperci extraterestre.” – a concluzionat ea în cele din urmă, plictisită. După care s-a întors la preocuparea ei principală – Toni.





































Din Grădina lui Dumnezeu: 02.07.2016

***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu