O coborâre
inopinată în pivniţă şi.... priviţi ce am scos la lumină!
Ciuperci uriaşe!
De-a dreptul gargantuelice!
În urmă cu o lună,
Adrian descoperea pentru prima dată ciupercile uriaşe (le puteţi aici “Am
vrut ciuperci? Avem ciuperci.”), rezultate din însămânţarea cu miceliu a
unui suport pregătit din paie şi rumeguş, în aprilie (a se citi detaliile aici “Vrem
ciuperci?”). Nu ne-am crezut ochilor, pur şi simplu, când le-am văzut
atunci. Am mâncat din ele o săptămână întreagă.
Azi, după o lună,
alte ciuperci albe, mari, frumoase, fragede şi fine, au ajuns în farfuria
noastră. Tot nu putem crede ceea ce vedem! Au uimit-o până şi pe Ema!
Deşi era foarte
preocupată de ceea ce se întâmpla în curte şi privea pe fereastră cu maximă
atenţie şi încordare, miorlăind după Toni,
care era afară şi pe care îl auzise lătrând autoritar la cine-ştie-cine-trecea-pe-drum,
a rămas mută de uimire şi chiar uşor intimidată când a dat cu ochii de arătările
alea albe şi ciudate de pe masă. S-a apropiat încet, precaută, de marginea
canapelei, a privit circumspectă şi a amuşinat cu maximă vigilenţă, cu năsucul
prin aer, de la distanţă, încercând să înţeleagă ce erau chestiile alea uriaşe din
farfurie.
“Mmda, ce să spun,
mare scofală. Nişte ciuperci extraterestre.” – a concluzionat ea în
cele din urmă, plictisită. După care s-a întors la preocuparea ei principală –
Toni.
Din Grădina lui Dumnezeu:
02.07.2016
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu