Din râul care curge, ce-i oare mai important? Apa sau malurile? Fluturii, soarele? Vântul sau privighetorile? Pietrele, peştii, rădăcinile? Sau poate revărsarea în imensitatea nesfârşirii?
Aveam curiozităţi şi mai am încă, dar nu mai am dorinţe nestăpânite.
Aveam întrebări şi mai am încă, dar nu mai am nerăbdarea frenetică a descoperirilor.
Aveam diverse nevoi şi mai am încă, dar nu mai am grija obsesivă de a le împlini.
Aveam preferinţe şi mai am încă, dar nu mai fac din ele scop şi destinaţie ideală.
Lângă el poate fi orice, oriunde, oricum.
Învăluită în pacea şi liniştea lui, iubirea mă învaţă să uit de „mai uşor” sau „mai greu”, de „mai repede” sau „mai încet”, de „mai devreme” sau „mai târziu”.
Totul curge înaintea şi în jurul nostru într-un flux pe care nu mă mai străduiesc să-l influenţez. Da, aceasta este Calea. Sunt parte din ea, iar ea este, pas cu pas, Creaţia noastră.
Prin fiecare respiraţie îmi confirm Prezenţa, iar ea îmi desenează harta a ceea ce am venit să fiu aici. Prin fiecare cuvânt îmi descriu drumul, iar trupul meu îmi oglindeşte lumea pe care mi-o deschid înainte. Prin fiecare gest îmi manifest puterea şi forţa interioară, iar sufletul meu înţelege şi învaţă armonia Sinelui în mijlocul armoniei infinite a Divinităţii.
Astfel, încep să simt că, de fapt, în poza mai mare a lucrurilor, nu mai contează nici harta, nici lumea, nici manifestările ei şi nici ale mele, ci doar trăirea aceasta împăcată alături de el, în inima lui, în interiorul Fluxului Divin.
Bucuresti : 14.02.2014
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu