marți, 19 noiembrie 2013

Culoarea mea preferată

 







“Care este culoarea ta preferată?”
Este o întrebare aparent simplă la care este uşor de răspuns, nu-i aşa?
Mult timp însă eu am fost destul de încurcată în faţa acesteia. Mie îmi plăceau toate culorile, iar răspunsurile mele nu exprimau o preferinţă intensă pentru una anume.
Alegeam culori făcând diverse asocieri conjuncturale.
Astfel,  răspundeam uneori “albastru”, alteori “alb” sau “roşu”, “oranj” sau “roz”, ori altcumva.

Însă nu cred că am răspuns vreodată că prefer “verdele”.
Cu toate acestea mi-am dat seama la un moment dat că cel puţin în garderoba mea am adunat o mulţime de piese vestimentare şi accesorii în diferite nuanţe de verde.
În incursiunile mele prin magazine, fără să ştiu de ce, mă simţeam deseori atrasă ca de un magnet de mărfurile expuse în cromatica diversă a verdelui. În această culoare simţeam un rafinament aparte, ea îmi inspira o anumită stare de linişte şi calm, dar totodată simţeam cum îmi stimula în mod discret imaginaţia.
Acum ştiu de ce: alegeam cu inima şi cu sufletul, nu cu ochii.
Verdele este culoarea chakrei inimii, Anahata, şi, de asemenea, este culoarea creativităţii. Este culoarea vieţii, a naturii, e leagănul delicat al florilor.
Iar aura mea conţine predominant nuanţe frumoase de verde.

Acum sunt atrasă şi de altă culoare - mov - cu toate nuanţele ei - lila, violet, indigo.
Este o atracţie declanşată de preferinţa cromatică pe care o are iubitul meu.
Accentele de mov s-au insinuat treptat în jurul meu ajungând nu numai să-mi placă, ci să mă simt atrasă intens de această culoare.

Desigur, este de bun augur!

Şi ce frumos se asortează cu verdele!

Bucuresti : 19.11.2013

***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu