Încă nu ne vine
să credem. Poate tocmai de aceea am mai bibilit încă vreo săptămână
după ce Meşterul şi-a luat jucăriile şi ajutoarele şi
a plecat. Ei credeau că, a doua zi după plecarea lor şi
după o minimă curăţenie, aveam să ne mutăm în aripa renovată a casei.
Nici vorbă!
Am luat mai întâi
la mână şi am verificat centimetru cu centimetru. Pereţi,
podea, tavan, uşi, trepte, tot. În lung, în lat, în înălţime
şi-n profunzime. Ce curăţenie?! Trebuiau făcute mai întâi
toate corecţiile de rigoare. Toate. Linii de îndreptat, rosturi de
cimentat, colţuri de vopsit, muchii de acoperit, cimentul întărit
de ciocănit, crustele uscate de răzuit, striaţii de nivelat, canturi de
astupat, clanţe de schimbat, uşi de chituit şi
de revopsit, geamuri de schimbat şi multe altele pe care le-am
uitat. Noi doi. Meşteri de meşteri. Le-am luat la rând
pe toate, le-am verificat şi le-am finisat aşa cum numai noi am fi
putut s-o facem conform pretenţiilor noastre, a standardelor
bucureştene şi a perfecţionismului care ne
caracterizează pe amândoi, dar pe care, bineînţeles, ni l-am ţinut în frâu
cât de mult am putut pe perioada desfăşurării lucrărilor sub
conducerea Meşterului nostru. Ca să nu rămânem
fără el. Fără Meşter, adică. Unele aspecte am fost nevoiţi
să le acceptăm aşa cum erau, dar multora le-am îmbunătăţit
finisajul prin intervenţia noastră decisivă. Doi meşteri
chinezi artişti am fost, nu glumă! E o vorbă înţeleaptă,
din bătrâni: cine n-ar chinezi, să-şi cumpere!
Acum, baia şi
cămara au pereţii albi. Am scăpat de verdele ăla odios. Pentru cămara
aia uriaşă, cât baia de mare, am comandat rafturi metalice. Când
îmi amintesc cum arăta încăperea aceea la început,
parcă revăd cadrele unui film horror. Nu mai intru în
detalii. Acum arată aproape ca o bucătarie şi pare că aşteaptă
chiar să fie mobilată astfel. Nu va fi. Rămâne cămară.
Culoarea camerei
noastre este lila, care este o armonizare între roz şi
mov. Eu am avut mai demult un vis frumos în care toate în
jurul meu erau roz: pereţii camerei, perdelele de la geamuri, lenjeria patului,
florile înflorite de la ferestre, diversele accente de decor din interior.
Cum imaginea asta idilica prea aducea a Păpuşă Barbie şi
cum, între timp, am făcut o pasiune pentru culoarea mov, le-am amestecat
pe cele două şi a iesit lila. Cod culoare de vinarom în
catalog: “nu-ştiu-cum LOVE”. Ei? O fi o întâmplare?
Buuuun, în
concluzie, pe 10 noiembrie, în prag de prima ninsoare a
iernii, am declarat închis şantierul (care crescuse ca o
ciupercă după ploaie în casa noastră), iar corecţiile,
curăţenia şi bibilelile le-am terminat azi, pe 17 noiembrie.
După ce totul a fost gata, m-am oprit în mijlocul camerei proaspăt
spălată, curăţată şi încă mirosind a vopsea,
vinarom, diluant şi alte cele, şi parcă nu-mi venea să-mi
cred ochilor că am terminat. Că ne puteam muta, în sfârşit,
acolo, în camera aia curată şi plăcută. Că arată astfel
după o lună de calvar.
Căci, da. Şantierul
în casă, în prag de iarnă, la ţară, este cel puţin
un calvar! Este “curat” tortură, coane Fănică! - după cum bine spunea Ghiţă
Pristanda al lui Caragiale, în “O noapte furtunoasă”. Tortură fizică şi psihică. Şi, da, furtunoasă ne-a fost şi
nouă luna asta de şantier şi bine că s-a încheiat
şi a răsărit soarele şi pe strada noastră. Dincolo
de metafore, vremea chiar s-a mai încălzit un pic şi,
de la 5-6 grade ziua, avem acum 10-11 grade. Ceea ce este mult mai încurajator,
căci mutarea presupune ceva uşi deschise şi
un du-te/vino pe ele, iar foc nu putem face chiar în
toate incintele prin care avem de umblat pentru mutare şi
amenajare. Numai când mă gândesc că vom lua a treia oară
la mână patul nostru cel urias, imperial, să-l dezmembrăm din nou şi
să-l reasamblăm pe locul lui definitiv, am emoţii.
Deci, revenind
la camera renovată, totul este gata şi, chiar de mâine,
ne vom muta în ea. Ultimele fotografii pe care vi le mai putem arăta sunt cele de
mai jos, cu camera goală. De mâine ne vom aduce în
ea lucrurile personale şi o vom aranja asa cum ne place, simplu, drăguţ,
cochet şi specific nouă. Însă imaginea aceea finală, aranjată, n-o vom mai
face publică, desigur, ea făcând parte din intimitatea
noastră.
De-acum aşteptăm să vină sărbătorile. Totul va fi bine, liniştit
şi frumos până la.... următorul şantier. Pai, sigur că daaaa!!!
Tocmai ce ne-am obişnuit. De ce să ne oprim?!? Urmează bucătăriile. Ce?
Aţi uitat?? Dar, mai spre primăvară, încolo. Până
atunci..... să fim sănătoşi! Că le-om face noi şi
pe acelea. Ce-a fost mai greu a trecut!
Din Grădina lui Dumnezeu:
17.11.2016
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu