Irinuca mea si Viorel, sotul ei.
Hi, hi, hi!!!! Si Puki - substitut de
bebe, deocamdata. Il poarta dupa ei
peste tot. Sunt tare dragalasi amandoi!
Cum aparatele foto pe care eu le
foloseam de obicei nu mai functioneaza din diverse motive, nu spunem care, de
foarte putin timp folosesc telefonul si pentru acest scop.
Cum
intamplarea face
sa-mi fi schimbat de curand si telefonul - l-am primit de la Adrian in
dar, deci - OZN, cum altfel? (pe care inca nu mi l-am facut prieten
– pentru a afla ce chinuitor este acest fapt pentru mine puteti citi in
insemnarea “Cum
m-am împrietenit cu telefonul meu”, atunci cand am primit in dar primul meu
smartphone – de la cine credeti? – de la Irina, care era o experta in telefoane
mobile, pe vremea aceea lucrand la unul din cei doi mari operatori nationali de
telefonie mobila), a face poze acum cu noul telefon este ca si cum as incerca
sa pilotez un OZN. Nu radeti, ca nu-i de gluma!
Daca adaugam in ecuatie si
emotiile intalnirii, am ajuns sa cam uit aproape complet de poze de data
aceasta.
Majoritatea imaginilor pe care le vedeti
mai jos au fost facute de Irina cu OZN-ul ei (daca va voi spune ca Vio are
responsabilitati importante la aceeasi companie unde a lucrat Irina in trecut, respectiv,
la acelasi operator national de telefonie mobila – veti intelege de ce
telefoanele lor nu puteau fi decat niste OZN-uri supersofisticate).
Ei sunt generatia
"internet/gadget"si sunt obisnuiti cu... selfie-urile. Noi nu. Cum pozele au fost facute de Irina....
intelegeti... am fost luati cam pe
nepregatite in fotografii. Iar eu am nevoie de o mie de ani pregatire pentru o
poza reusita! (da, ma alint).
Adica: sa bata lumina bine, pe directie, creanga aia sa nu lase umbre, pernuta
aia decorativa sa stea la locul ei, unghiul de incadrare sa fie la milimetru,
sa nu clipeasca nimeni, suvitele de par sa nu fie deranjate, bretonul sa stea
perfect, gulerul sa... scaunele sa fie.... florile idem.... umarul si
mainile... deci.... regie... intelegeti...
intr-o fractiune de secunda - o mie de ani. Adica, atentie la o mie de detalii,
la o mie de aspecte, la o mie de variabile.
Dincolo de poze este ce am simtit. Despre asta nu
pot sa scriu.....
Un fapt divers interesant: vizita lor s-a
produs imediat dupa ce eu am visat-o pe Irina (in urma cu doua nopti). Visasem
ca suntem impreuna! Ii povestisem visul lui
Adrian. Surpriza a fost ca, a doua zi, adica ieri, aflam ca ei sunt in Sibiu,
la doi pasi de noi. Un telefon si gata! Azi am fost impreuna!
Dorul era mare! Urias! Era sa-mi faca
poc! De-acum mai rezist o vreme. Pentru
dezamorsarea in afara oricarui pericol mai e nevoie de o runda identica. Cu Oana, cealalta fata.... cea mare.... si cu
Bogdan, sotul ei, si cu... Victoras-dragalas!
Minunea minunilor! Gata, am dat
tot din casa!
Oana, pregateste-te! La noapte te voi visa!
Orice pasare se lauda cu puii ei frumosi!
Asa ca.... si eu.... ca orice pasare, deh!
(PS - Trebuia sa va spun ca e sora mea!
Hi, hi, hi.... )
Pentru
ca apucasem sa fac cateva poze prin gradina si livada chiar ieri
(incercam sa ma imprietenesc cu noul telefon), o sa le adaug aici ca sa
vedeti decorul nostru, din Gradinalui Dumnezeu, in mijloc de octombrie,
locul unde a avut loc aceasta minunata vizita fulger.
Din Grădina lui Dumnezeu: 14.10.2018
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu