Nu, n-am plecat
încă în vacanţă. Însă, după cum toată lumea ştie, numai mâine nu-i poimâine, am
terminat toate treburile şi, gata, am plecat!
Deocamdată
suntem tot în faza de curăţenie şi amenajarea de după şantier. Ştiu, sună
redundant. Imaginaţi-vă pentru noi cum e! Mai avem – încă! - de vopsit uşi şi ferestre,
de spălat geamuri – doar vreo 14 bucăţi, un fleac! – de făcut unele perdeluţe şi
de montat pe la ferestre, de adus ceva mobilă şi maşina de spălat automată din
Cartierul General (cine a citit povestea noastră de la început ştie despre ce
este vorba), de pregătit magazia pentru lemnele pe care le vom cumpăra şi stivui
pentru iarna următoare, dar şi de întreţinut grădina de legume.
Chiar înainte de
echinocţiu, pe 21 iunie, am făcut un inventar al treburilor pe care le mai
aveam de finalizat şi, uite-aşa, dintr-un condei, am umplut vreo 6 (şase!!!!)
pagini de agendă scrise faţă-verso. Suntem meticuloşi, nu-i aşa? Pe unele le-am
bifat deja, dar tot mai sunt destule. Cu atât mai mult cu cât s-au abătut şi
peste noi, ca peste toată ţara, căldurile caniculare de cod galben-portocaliu-roşu,
cu temperaturi de peste 33-35 grade C (prin ţară, pe alocuri, au depăşit chiar
40 de garde!), fapt care ne-a generat şi alte treburi suplimentare, netrecute în
agendă, precum aerisire maximă toată casa şi pivniţa (cine stă la casă ştie!),
udări de grădină în ritm intensiv, seară de seară, de asemenea şi ghivecele de
flori, de schimbat apa mai des în vasele câinilor de curte şi altele.
Curăţenia din
pivniţă ne-a revelat şi o surpriză frumoasă, descoperind o cutie plină cu vreo
30 de borcane în care mai aveam castraveţi în oţet, dovlecei în saramură pentru
ciorbe şi bame în sos de roşii, toate pregătite în toamna trecută pentru iarnă.
Crezusem că le-am terminat. Pivniţa fusese supraglomerată cu tot felul de
chestii, aşa că n-a fost deloc greu să ratăm cutia aceea. Acum am scos totul de
acolo, absolut totul şi, după ce am lăsat-o să se aerisească bine vreo săptămână,
am dus acolo rafturile metalice cele noi, cele pe care vom aşeza de acum înainte
toate conservele pentru iarnă, frumos aliniate, ca soldăţeii, astfel încât să
fie ordonate şi să nu se mai întâmple şi altădată vreo astfel de rătăcire nepermisă de borcane.
Temperaturile
insuportabile ne-au forţat aproape zilnic să stăm prin casă mai multe ore decât
ne-am fi dorit, în interior fiind, totuşi, mult-mult-mult mai bine, răcoare şi
plăcut, umbră şi ventilaţie naturală. A fost timp în care am îmbinat utilul cu
plăcutul şi m-am mai jucat un pic cu decoraţiunile pentru curte.
Ca să avem cât
mai puţine ghivece de udat seara, dupa caniculă, am plantat în pământ, pe lângă
casă, toate florile pe care le însămânţasem şi care răsăriseră, respectiv, vreo
9 ghivece cu in, care a înflorit ca şi în grădină, frumos şi delicat, în
floricele mov, dar şi mai multe cu crăiţe, gălbenele şi floarea soarelui. În
curând va fi o nebunie de culori prin curte, pe lângă celelalte deja existente.
Apoi am
constatat că toate apartamentele rezidenţiale ale Grădinii lui Dumnezeu au fost
ocupate, Bobiţă fiind primul care şi-a adjudecat locul, marcându-şi foarte
vizibil teritoriul, fără nici un dubiu, ca să ştie toată lumea (a se citi Toni)
şi să nu mai vină nimeni niciodată cu pretenţii ocupaţioniste. Toni şi Ginuţa
sunt oricum proprietarii întregii curţi, ai drumului, în lung şi lat, precum şi
ai oricăror zone limitrofe, desigur, (pentru care doar Colonelul şi
Locotenentul Ducesei de York din vecini şi le mai adjudecă, prin rotaţie), aşa
că ei consideră din start absurd şi fără sens să-şi pună indicatoare, limite şi
marcaje, însă, pe lângă ei, ne-am trezit că mai avem cel puţin doi locatari
noi, care au ţinut mortiş să-şi semnaleze prezenţa: un Elf şi un Dragon păzitor,
ambii rezidenţi în Fairyland. Au fost foarte încântaţi de ambientul rustic pe
care l-am păstrat şi pe care doar l-am îmbunătăţit uşor cu mici accente
decorative în ton de poveste.
Ne bucurăm să-i
avem oaspeţi alături de un alt personaj pe care nu l-am fotografiat încă, dar
al cărui apartament regal a preferat să şi-l construiască singur în preajma
felinarului magic al căsuţei de sub socul cel bătrân.
În interior,
Bubulina este o privilegiată, bucurându-se de răcoarea casei şi de priveliştea
încântătoare pe care o are de la.... fereastră. Pentru variatie, se mai uită,
alături de noi, la câte vreun film. De cele mai multe ori adoarme plictisită, însă,
uneori, subiectul o captivează şi ciuleşte urechile. Mai ales când aude discuţii
exact pe limba ei. Aseară, spre exemplu, a fost deosebit de interesată de acţiunea
filmului “A Dog’s purpose”, cel în care este tratată ideea reîncarnării sufletului
canin. Pesemne, Emelina îşi pune deja întrebări existenţiale şi, în curând,
probabil, vom avea un pudel iluminat, cu o vibraţie comparativă cu a noastră,
ceea ce ne duce cu gândul la.... dar mai bine mă opresc aici. Subiectul este delicat
şi complex, iar Bubulina este în plină ascensiune spirituală, deci trebuie să-i
oferim discreţia, timpul şi spaţiul adecvate pentru propriile-i descoperiri, înţelegeri,
acceptări, vindecări şi transcederi (sic!).
Mai bine vorbim
despre flori.
Trandafirii sunt
acum în plină glorie, dar sub nici o formă nu pot eclipsa crinii albi,
imperiali, care tocmai au înflorit în
mijlocul grădinii de la fântână, Sweet Garden.
Ca o interesantă sincronicitate, voi aminti de cumpărarea unei feţe de
masă cu crini exact în ziua înfloririi primului nostru crin din grădină. Aveam
nevoie de o faţă de masă cu mult alb şi, în paralel, de un accent verde-primăvăratic
în bucătărie, unul care să completeze prezenţa ghivecelor cu verde-trifoi de la
ferestre. Combinaţia celor două nevoi a fost perfect-sincron rezolvată când am observat faţa de masă cu crini în
magazinul în care intrăm adesea când mergem în oraş.
La începutul lui
iunie irişii au explodat în tufe albastru-mov, clematitele încărcă şi acum
gardul de flori mov, roz şi albe (cele livrate de furnizor ca fiind albastre au
fost, de fapt, albe), hortensia îşi deschide inflorescenţele uriaşe de culoare
roz (încă o confirmare că solul nostru este alcalin, dacă ar fi fost acid
florile ar fi avut culori de albastru-mov, ele având această caracteristică, de
a-şi determina culoarea în funcţie de tipul solului), am avut şi Sânzâiene, câteva
culese cu rădăcină cu tot de pe marginea drumului, iar grădina a fost pictată elegant
din loc în loc de macii aceia roşii, bătuţi, uriaşi, alături de crăiţele şi gălbenelele
dintre parcele, care fac de ceva vreme, şi ele, spectacol de culoare şi frumuseţe.
Despre grădină ce
să vă mai spunem?
În cele trei săptămâni
de la ultimele poze pe care vi le-am oferit grădina a devenit atât de luxuriantă
încât ne simţim uneori ca Alice în Ţara Minunilor, după ce ea mâncase din
ciupercile fermecate şi i se micşorase înălţimea. Toate în jurul nostru au
crescut impresionant, la într-o junglă, aproape la propriu.
Culegem deja din
multe legume. Dovleceii se înmulţesc ca nebunii – iar!!! – de nu ştim ce să mai
facem cu ei (îi mâncăm cruzi, în salate, gratinaţi la cuptor, în ciorbe, sau ca
desert, reci, cu miere de albine şi deja încep să-i pregătesc pentru iarnă, în
borcane), fasolea căţărătoare face păstăi în neştire, două soiuri, despre salată,
ceapă, usturoi şi aromatice nici nu cred că mai are rost să mai amintesc, sunt
nelipsite (muştarul a crescut cât mine de înalt!), mazărea şi bobul au început
să ne ofere păstăi pline de boabe preţioase, pe care le mâncăm în stare proaspătă,
în salate (chiar ar fi păcat să le tratăm termic!), năutul şi lintea au făcut
capsule, castraveţii au început să producă şi ei, primii ajungând deja în
salate zilele acestea, roşiile rodesc şi ele frumos, după soiuri (şi afară şi
în seră), verzele de înfoaie treptat, mândre, bamele (o minune de plante!) au început
deja să înflorească, deşi nu au mai mult de 20 cm înălţime, ardeii graşi, iuţi şi
gogoşarii cresc mai greu, dar sănătos, vinetele şi ele, ca şi ardeii, roşiile
pisalis sunt curajoase, sănătoase şi îşi cresc sârguincioase tufele bogate, atât
în spatele serei, cât şi în capătul grădinii, dincolo de livadă, alături de câteva
cuiburi de pepeni, care, apropos, au înflorit (şi cei roşii şi cei galbeni) şi îşi întind vrejuri în toate direcţiile, din
broccoli deja culegem inflorescenţe, sfecla roşie e şi ea delicioasă, atât
frunzele cât şi rădăcina dulce şi atât de valoroasă în nutrienţi, frunze de
varză kale mâncăm de-o lună deja, deşi anul ăsta avem mai puţine cuiburi decât
anul trecut, din cauza păsărilor care le-au atacat prin aprilie, guliile cresc şi
ele frumos, abia aşteptăm să le degustăm, probabil peste vreo săptămână, iar tărtăcuţele
au rodit ceva ce seamănă, deocamdată, cu dovleceii, vom vedea ce culori şi ce
forme vor avea.
Şi din fructe am
început să consumăm mai diversificat direct din grădina noastră. Pe măsura
coacerii lor, culegem zilnic coacăze, agrişe, zmeură şi corcoduşe şi parcă nu
mai avem răbdare să se coacă strugurii, merele şi perele proprii, prunele,
caisele, piersicile şi gutuile. Căpşunici au fost mai puţine anul acesta, le-a şi
trecut sezonul, fireşte, dar vom avea, în compensaţie, struguri de nu vom şti
ce să facem cu atâţia. Nici vorbă, vin nu vom face. Nu, nici must. Probabil că
vom trece la un regim intensiv de alimentaţie bazată numai pe struguri pentru o
bună bucată din toamnă, cu mic dejun – struguri albi, cu prânz – struguri negri
şi cu cina – un mix delicios de struguri albi şi negri. E cam bine, nu?
Deocamdată îi
puteţi vedea în poze cât de frumoşi sunt, în via proaspăt curăţată de buruieni,
tăiata de lăstarii lungi şi invazivi şi legată. Şi, desigur, nestropită. Este
posibil să organizăm o tabără iniţiatică, ceva, un seminar, un curs spiritual, mai
multe excursii tematice sau întâlniri de taină pentru a-i pune la cules ( a se
citi “mâncat”) de struguri pe participanţi, ca să ne mai scape de o parte din
producţie. Iar, ca bonus, mai avem şi o livadă de pruni de cules (glumesc, v-aţi
prins!). Lista musafirilor aşteptaţi în Grădina lui Dumnezeu creşte de la o zi
la alta şi abia aşteptăm să bifăm în ea. :)
Am început deja să
strângem şi seminţe de la unele plante mai grăbite, cum sunt verzele kale din
seră, care ne-a produs seminţe cât pentru tot mapamondul, de la spanac, care
i-a luat exemplul, dar şi de la mazăre (am strâns mai multe păstăi pe care nu
le-am observat la timp pentru a le culege verzi şi s-au maturizat, producând
seminţe). Muştarul este şi el plin de păstăi mici, pline cu boabe care acum se
coc, macii care s-au scuturat se mândresc în soare cu capsule pline de comori,
usturoiul şi ceapa special lăsate să înflorească îşi văd de treabă mai departe şi,
uite-aşa, treptat, nici nu vom şti când a trecut vara şi am cules deja din
toate cele, roade şi flori, frunze şi seminte, unele pentru consum, altele
pentru uscat şi pregătit pentru însămânţat în anul următor.
A trecut deja o
lună din vara asta toridă, o vara pe care noi am început-o chiar în foc continuu,
atât la propriu, cât şi la figurat. Şantier şi treburi multe, dar şi caniculă şi
fierbinţeală cât cuprinde. Dimineţile ni le alocăm treburilor de pe-afară, apoi
ne retrageam la răcoare, în casă, pentru altele. Din fericire, în casă avem o
temperatură relativ constantă, de 25-26 grade, în timp ce afară sunt peste 33
de grade.
Planul este ca până
la sfârşitul lui iulie să terminam totul ca să putem pleca, în sfârşit, în
vacanţă. Avem deja planurile făcute şi, orice-ar fi, caniculă extremă,
armaghedon sau alte apocalipse galactice previzionate sau nu, nimic nu ne va împiedica
să ne răsfăţăm aşa cum ne-am stabilit, aşa cum merităm, mai ales acum, la
final, după atâtea provocări şi eforturi.
Azi, când scriu
aceste rânduri, 29.06.2017, sărbătorim un an şi jumătate de când suntem în Grădina
lui Dumnezeu, timp în care am pregătit-o pentru ceea ce urmează. Mission
completed!
Am trecut prin
multe, ne-am depăşit limitele cu care fuseserăm obişnuiţi, cele pe care ni le
credeam de netrecut, căci ne-a dat Dumnezeu pe măsura puterilor noastre, iar când
credeam că nu mai putem El ne lua greutatea de pe umeri şi ne uşura efortul, ne
trimitea ajutoare ori ne mângâia prin însăşi Mâinile Lui Atotcuprinzătoare şi
Atotmângâietoare. Astfel, cu El şi prin El, unul lângă altul, am ajuns aici.
Acum.
Îţi mulţumim,
Doamne, pentru tot!
Din Grădina lui Dumnezeu: 29.06.2017
***
Intr-un an am taiat lastarii de la vita de vie la a treia timpuriu .In anul acela strugurii nu se mai indulceau ...De atunci nu mai tai lastari decat daca nu il pot dirija pe sarma .Rup frunzele de pe langa struguri pentru aerisire ,in anii ploiosi e o masura antimucegai.
RăspundețiȘtergereIn lumea satului se mai practica trocul de exemplu lemne de foc pentru struguri.
Concediu placut !
O sa testam si noi netaierea lastarilor pe un rand de vie care a ramas asa din lipsa de timp. :) Sa vedem cum functioneaza la noi. Multumim. :) Cu trocul in sat nu vrem sa ne complicam. Cine stie, poate, doar asa, in caz de forta majora....
Ștergere