Grădina lui Dumnezeu: iulie 2017

Peste câteva zile ia sfârşit şi luna iulie...

Trece vara.... şi nici nu ştim când...

Când au trecut atâtea luni din acest an, când s-au copt corcoduşele şi când au crescut pepenii atât de mari? Peste noapte...

Scriu acum aceste rânduri cu un suav parfum de nostalgie, căci, deşi “veşnicia s-a născut aici, la sat”, parcă niciunde şi nicicând altădată n-am văzut, ad-literam, cum timpul trece pe lângă noi. Prin flori scuturate şi frunze uscate, prin fructe date în pârg ori răscoapte şi prin culori transformate, prin zbor de pui ce-şi părăsesc cuiburile şi arome tari din văzduhuri curgătoare, schimbătoare, în permanentă mişcare a timpului şi a lumii. După Voia Lui.

Grădina are şi ea alte haine acum, la sfârşit de iulie. Tot verde, tot luxuriantă, dar cu un alt aer, unul de roade culese şi cu preocupări pentru pivnite bogate, cu gânduri spre iarna ce urmează, căreia îi umplem de pe acum magaziile cu lemne frumos stivuite, dar şi cu o altă lumină răsfrântă peste dealuri, la apus.

Chiar dacă zilele sunt deja în scădere, canicula are încă putere de vară, totuşi serile spun alte poveşti despre Cer şi Pământ, iar vântul susură altă melodie printre crengi de copaci încărcaţi cu poame ce încă se coc. Ploile abundente au încă rafale calde şi se risipesc însorit peste zarea văratică a lumii, dar pământul aproape că şi-a dat deja tot prinosul de bogăţie în coşuri şi-n borcane rânduite frumos pe rafturi, iar timpul ce urmează este doar al liniştirii şi odihnirii, al cumpătării şi echilibrării celor ce-au trecut, al călătoriilor de vacanţă şi al visării.

Am cules... culegem.... şi încă vom mai culege o vreme.... vreme de vară bogată... vreme de frumuseţe verde, intensă, încurajatoare...

Nostalgia verii îmi este acum legată de chipul diferit al grădinii, de continua ei schimbare...

Când încă nici nu mă săturasem de explozia de verde crud şi înmiresmat al primăverii, ne-am trezit în mijlocul verii cu plante uriaşe, crescute abundent în jurul nostru, cu urgente de cules şi conservărit, cu nevoi prioritare de curăţat, îngrijit, plivit, legat şi pregătit, iar acum, când vara se pregăteşte să intre în luna lui cuptor, eu îi văd deja iţindu-şi frunzele ruginii fluturând printre rânduri, îi văd păstăile pline cu boabe, fructele zemoase, ce aşteaptă să fie culese, seminţele ce vor rodi în anul ce vine, îi simt vântul răscolindu-i brazdele şi ploile şiroindu-i printre copaci şi rânduri de vie, greierii care vor fi tăcut demult, licuricii fără lumină şi cuiburile părăsite de berze şi de rândunele. Şi îi văd chiar şi iarna ce-o va dezbrăca de tomnatica-i rochie arămie şi-o va îmbrăca în cojoace noi, albe, de omăt şi promoroacă. Îi văd fumul ieşit pe hornuri de case încălzite şi văd cerurile nopţilor încărcate cu stele îngheţate, reci, agăţate romantic pe Cerul Nopţii de deasupra Lumii, spre inspirări de vise şi poeme.

Până atunci, însă, vara ne mai oferă încă frumoasele-i daruri şi ne răsplateste pentru râvna noastră, pentru tenacitatea şi responsabilitatea cu care ne-am jucat în Grădina lui Dumnezeu de-a Grădinarii, dar şi pentru emoţiile şi înţelesurile din spatele Cuvintelor şi Faptelor noastre povestite aici, pentru energiile puse în mişcare, pentru strădania noastră de a-L întrupa pe El în această lume aşa cum se cuvine, curat şi liber, sincer şi puternic, hotărâţi şi neabătuţi de la Calea Luminii ce-o purtam în noi.

Şi vom face toate acestea încă şi mai departe, căci El ne-a pus un As în mânecă şi tot El ne învaţă cum să-l folosim, cum să-i descoperim tainele şi cum să manifestăm, pentru noi şi pentru altii, frumuseţea şi bogăţia Cerurilor Deschise.