Ieri noapte, 16 spre 17 iunie, am avut un
vis destul de interesant. Nu mă gândisem să-l împărtăşesc public, dar am primit
azi un declik (Multumesc, Dana Spring!) şi am înţeles
ca ar fi bine să o fac.
Se făcea că eram cu Adrian şi cu alte câteva
persoane într-o navă, un fel de vapor turistic elegant, dar mai mic, ce înainta
pe un fir de apă îngust, un fel de canal cu apă murdară, dar pe sub pământ, ca
prin tunelurile metroului. La un moment dat ajungem în dreptul unei guri de ieşire
spre suprafaţă, exact ca la metrou, cu foarte multe trepte. Mi-am dat seama
instant că vaporul avea să urce acele scări şi, chiar când mă întrebam cum va
face asta, căci nici apă nu era şi, evident, era şi împotriva oricăror legi
fizice, vaporul a ţâşnit în sus cu toată viteza, în virtutea inerţiei mişcării
de până atunci.
Ieşit la suprafaţă, vaporul s-a oprit brusc
într-un fel de balcon uriaş, care arăta ca o faleză rotunjită, în faţa ochilor
noştri deschizându-se o imagine largă, întinsă, nesfârşită... marea! Sau
oceanul. Exact ca în poza de mai sus. O apă întinsă, liniştită, frumoasă. Şi ştiam
că aveam să plonjăm cu vaporul, de pe acel balcon, direct în oceanul acela, dar
nu ştiam cum avea să se întâmple asta. Inerţia mişcării anterioare nu mai
exista. Şi mă întrebam ce mijloc de propulsie se va aplica pentru pornirea
vaporului.
Am aşteptat câteva momente, timp în care
cineva, o echipă de profesionişti, ca la cursele auto, părea a pregăti cumva
lansarea la apă a vaporului nostru şi, la un moment dat, s-a auzit din văzduh,
ca dintr-un megafon, “Porniţi!”.
În secunda următoare vaporul a ţâşnit din
loc exact ca o săgeată care porneşte brusc din arcul care o ţinea pregătită de lansare.
Exact această asociere am avut-o în vis, lansarea vaporului precum o săgeată dintr-un
arc tensionat, pregătit pentru eliberarea ei.
Şi am fost lansaţi la apă.... în oceanul
acela nesfârşit... frumos.... curat... liniştit....
Din Grădina lui Dumnezeu: 18.06.2017
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu