Doamne, eşti în toate mănăstirile şi clopotniţele lumii din care ne trimitem rugăciunile, în colbul uscat de pe marginea drumurilor, în ciulinii împrăştiaţi de vânt, în omătul pur, acoperitor de pământ, de piatră şi de om, în licuriciul miezului de vară şi în răşina brazilor crescuţi în stâncă.
Eşti în urmele tuturor tălpilor lumii, în frumuseţea deltei, în scorburile protectoare, în care păsările şi-au făcut cuiburi, în palmele fragede ale pruncilor abia născuţi, în ascuţişul timpului, în clipocitul peşterilor, în tic-tac-ul ceasurilor vechi şi în sărutul îndrăgostiţilor.
Eşti în crengi, în gânduri, în vise, în adâncurile apelor. Eşti malul de unde îţi aştepţi liniştirea valurilor şi muşuroiul din mijlocul căruia Te ridici şi Te îmbraci în lemn de icoană.
Eşti nerăbdarea din paşii nostri pe treptele lumii, căutători de cer, eşti cântecul inimii noastre, glasul fericirii, dragostea izbăvitoare, pacea şi încrederea deplină, absolută, nestrămutată.
Tu eşti „Acasă” spre care ne întoarcem, uşa deschisă din care ne întâmpini, pragul peste care ne treci, Lumina în care intrăm.
Priveşte-Te, Doamne, în oglindă!
Ne vezi?
Bucuresti : 25.12.2014
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu