duminică, 4 iulie 2021

Prima zi din noua noastra viata.

 


Dragi prieteni, 🙂

Dupa cum va spuneam cu ceva timp in urma, noi doi, Adrian si cu mine, avem o bucurie de impartasit cu voi.

Ei bine, pe 5 iunie a inceput prima zi din noua noastra viata. 🙂

Azi, 5 iulie, sarbatorim o luna de cand ne-am mutat la munte! 🙂

Dupa un an de stat (din nou) in Bucuresti, in urma vanzarii Gradinii noastre din Ardeal (unde am locuit si am gradinarit patru ani si jumatate), la inceputul lunii iunie ne-am mutat pe Valea Prahovei, intr-un loc care ne este foarte familiar, unde am venit de nenumarate ori, in trecere, ori in vacante, si care acum este al nostru. 🙂

Dupa o luna de eforturi majore, de zugravit (noi doi singuri, pentru ca ne-am saturat sa ne tot misune mesterii prin casa 😃), de spalat si curatat, de comandat mobila si montat mobila (tot noi doi singuri – acum, gata, ne-am luat masterul si in montaj de mobila 😃), dupa despachetat toate lucrurile noastre (din saci si cutii, in care au ramas impachetate fix pana pe 1 iulie), am reusit sa finalizam amenajarea noului nostru “cuib" montan.

“Cuib de vulturi” – l-am putea numi, pe buna dreptate, caci se afla la cea mai inalta altitudine urbana din Romania. 🙂

Asadar, am sarbatorit azi, si am ciocnit un pahar, asa cum se ciocneste conventional, dar adevarata sarbatoare pe care am simtit-o in noi a fost bucuria si multumirea sufletelor noastre pentru implinirea acestui vis minunat, la manifestarea caruia am “lucrat” energetic un an intreg (iunie 2020 – iunie 2021). 🙂

Acum culegem “roadele” noii noastre Gradini, una montana, inconjurata de culmi impadurite si cu cerul parca mai aproape, in care respiram parfum de cetina si aer ozonat, in care auzim linistea padurii si ciripitul pasarelelor, o Gradina-padure vesnic verde, atat de verde cum nici o alta gradina nu poate fi mereu, chiar si in miez de iarna, o Gradina a noastra, dar si a tuturor, in mijlocul careia noi ne-am amenajat un “Cuib de vulturi” cu confort urban. 🙂

Pasarile Colibri si Porumbeii si-au implinit misiunea 😉, iar acum au predat stafeta Vulturilor. 🙂

PS.1. Am umplut paharele la maxim, pe principiul "totul sau nimic". Deci, "maxim sau nimic" 😃, caci maxima ne-a fost asteptarea si maxima sarbatoarea!

PS.2. Calendarul si ceasul sunt irelevante. Stim toti deja ca timpul este o iluzie, ca nu exista trecut si viitor, ci numai Prezent, deci ca totul se intampla numai Acum.

Asadar, prin faptul ca noi sarbatorim Acum-ul la fel ca intotdeauna, ca-n basme, adica trei zile inainte si trei zile dupa, confirmam practic teoria😉😃


.... iar povestea noastra continua....!


05.07.2021