Este timpul Marii Schimbări. Îndreptându-ne cu ochii şi cu inima către Cer, ne-am găsit Calea. De la fereastra apartamentului în care am locuit ultimii trei ani am văzut zvârcolirile lumii şi nesfârşirile văzduhului, am simţit frământările oamenilor şi pacea divinităţii, am trăit căutările noastre şi confirmările dumnezeirii. Totul într-o ordine sfântă. Precum în Cer aşa şi pe Pământ.
Vă oferim mai jos câteva frânturi din priveliştea care ne-a încântat ochii şi sufletele în cei trei ani în care aceasta a fost fereastra noastră: cu flori şi perdeluţe mov, cu cristale şi icoane în jur, cu simboluri sacre, muzică şi arome fine dincoace de ea, în spaţiul nostru plin cu iubire şi curiozitate nestăvilite, cu încredere şi dor de zbor spre înaltul de dincolo de înalturi.
Spectacolul de forme şi culori oferit nouă de Creatorul a Toate câte Sunt ne-a uimit peste măsură, fiindu-ne constant prilej de bucurie şi visare. Am auzit Glasul Lui şi i-am simţit Prezenţa nemijlocită şi din Biserica alăturată din care ne-a vegheat mereu somnul şi visele, trezirea şi paşii. Clopotele ei au sunat prelung în văzduh, purificând aerul şi gândurile, eterurile şi pământurile, oamenii şi casele, apusurile şi răsăriturile de soare.
Ei bine, mâine, 29 noiembrie 2015, vom mai arunca o ultimă privire spre Cerul care se vede de la această fereastra şi vom închide apoi uşa în urma noastră. Căci ne vom îndrepta spre Grădina lui Dumnezeu. Următoarele veşti despre noi le veţi primi de acolo, din mijlocul ei. Poimâine va fi primul nostru răsărit de soare "Acasa".
Vă îmbrăţişăm, amândoi, pe toţi cititorii acestui blog şi vă anunţăm că vă vom împărtăşi în curând peripeţiile noastre de căutare şi descoperire a Grădinii.
Până atunci vă dorim să simţiţi în voi Fericirea, strălucind în Lumina Cerului şi arzând în Dragostea Pământului.
Liliana şi Adrian
Bucuresti : 28.11.2015
***
Bucuresti : 28.11.2015
***