Victoria Bunei Vestiri (poze)

Programarea perfectă a sosirii pe lume a Nepoţelului  nostru:

Vineri 21 august, dimineaţă, la control:

-  - Copilul e foarte bine, iar evoluţia lui arată că este mai mare decât ar spune-o graficul. După părerea mea, ai putea să naşti oricând, chiar şi azi. Aşa că fii pregătită.

- - Domnu’ Doctor, nu pot să nasc azi, că n-avem pătuţ. L-am comandat şi aşteptăm să-l primim acasă. După ce vine, pot să nasc. 

  Vineri după amiază vine curierul cu pătuţul.

Sâmbătă, 22 august, dimineaţă,  începe travaliul.

Sâmbătă la prânz Copilul vrea acasă, în pătuţul lui. Şi pe bună dreptate. Îl cam deranjează înghesuiala de la maternitate şi toţi ţâncii ăia plângăcioşi de-acolo.

Luni testează deja salteluţa confortabilă din pătuţul proprietate personală: “Mami, dacă îmi scoţi pampers-ul, aş putea să-mi dau seama mai bine dacă face toţi banii... Deocamdată pot să spun că e prea mare chiar şi pentru mine. Ca şi autocarul ăla cu un milion de accesorii căruia voi îi spuneţi “căruţ”. Pe bune, mami, câţi bebeluşi credeai că ai în burtică? Hi, hi, hi.... Lasă, că am ocupat eu locul cât pentru mai mulţi alţii la un loc. Nu-i aşa că sunt un bărbat mare, şi frumos, şi perfect, şi impresionant, şi că o să mă laşi să schimb lumea? Nu-i aşa, mami? Şi, tati, ia zi: când batem o minge la poartă? Sau un şah, ceva...? Sau o tură cu motorul? Că a cam ruginit în garaj...” 

Numele lui: Victor Gabriel.

Victor = VICTORIE

Gabriel = Arhanghelul Gabriel care i-a adus Fecioarei Maria BUNA VESTIRE: Naşterea lui Iisus, a Dumnezeului-Om.

Victoria Bunei Vestiri.

Bucuresti : 30.08.2015

***

"Agenturili" străine şi zen-ul de serviciu

Azi la scanner. Acelaşi loc de întâlnire, de şuetă, de refulări, de glume, loc de dat cu capul. Ca de obicei, ne adunăm „la scanner”, aşa cum unii se întâlnesc „la ceas”, la statuie”, „la semafor”, „la intrarea principală”.

Şi, ca de obicei, hârtii multe. Singurul scanner/copiator din incintă este, bineînteles, suprasolicitat, încins şi scoate fum pe nări, ca un dragon înfuriat. Noi, de asemenea, într-un entuziasm maxim şi o efuziune colectivă de un mare fel. Zen-ul este din abundenţă, atât în interiorul nostru, cât şi peste tot în jur. Nu mai avem loc de atâta zen. Dă pe din-afară: 

-         Îmi vine să împuşc pe cineva. - spun calm, dar ferm, trimiţându-i o privire serioasă şi competentă, cu maxim profesionalism, cu atitudine şi ton condescendent. Strânge din buze, semn că şi-a cam terminat cuvintele, dar îmi spune din priviri că este în asentimentul meu şi că are şi ea aceleaşi tendinţe de manifestare a gratitudinii.

O ignor şi continui cu ton egal, complice, peiorativ: 

-         Ştii, este un complot ocult, o strategie diabolică, o conspiraţie, un plan abscons pus la cale de „agenturili” străine: directorii vor să ne ia locul. Sunt cu ochii pe scaunele noastre. Nu ne pot da afară pur şi simplu, aşa că ne lasă să ne împuşcăm între noi. De-aia ne stresează – ca să explodăm. Eu mai am doar un pic şi fac poc. 

Nu mă crede. 

-         Tu? Nervoasă? Acum? Fugi de-aici.

Îmi zâmbeşte cu indulgenţă, ca unui copil mic şi drăgălaş, apoi clipeşte des din gene, dând ochii peste cap, ostentativ. 

-         Pe bune. Nu pot accepta să-i las aşa, pur şi simplu, pe bieţii directori să muncească în locul nostru. E culmea! Tocmai ei, cei deja atât de ocupaţi si surmenaţi cu dresatul turmelor de subalterni, să preia exact munca noastră, cea mai simplă, mai uşoară şi mai relaxantă din toata instituţia?!?!? Este revoltător! Nu-i putem lăsa să se sacrifice într-atât! Trebuie să facem ceva să-i menajăm. Trebuie să ne ţinem bine de scaune, să-i ferim de ispită! Să fim uniţi! Să luptăm împotriva lor! Ufff...... „agenturili” străine sunt de vină! Că se infiltrează în… în…în… mama lor!!!... astea se  infiltrează oriunde  vor muşchii lor!!! 

Face ochii mari. 

-         Da. Eşti nervoasă.

Bucuresti : 21.08.2015

***