Stăm la etajul 8, ultimul etaj din bloc.
În faţa noastră – un colţ liniştit de oras. Şi cerul. Un cer mare, generos, uriaş, impresionant! Vedem zarea aproape de jur împrejur, iar soarele ne răsare dimineaţa direct în fereastră. Ai zice că, dacă întindem mâna, îl putem atinge. Seara, apusul se oglindeşte minunat în norii cuprinşi de imensitatea deschiderii cereşti de deasupra noastră.
Prin văzduh vedem cârduri de păsări care zboară preocupate pe deasupra orasului – pescăruşi şi porumbei. În stoluri gălăgioase, ori în câte-o zbatere de aripă răzleaţă. Uneori – rareori - ciori. Puţine. Pescăruşii dau alarma, iar ele fug. Mierlele nu zboară atât de sus, ca să le vedem, dar le auzim cântecul. Gazdele sunt însă porumbeii. Deseori se opresc chiar pe acoperişul balconului nostru să-şi facă declaraţii de amor. Perechi-perechi. Gureşe.
Ei bine, aici, la etajul 8 al acestui bloc, cu ceva timp în urmă, noi doi am făcut primul pas. Aici am început să ne construim universul, să ne scriem visele şi să învăţăm împreună cum să le împlinim. Şi, da, asta chiar se întâmplă.
Fiecare vis de iubire, al oricui, îşi are un prim pas: prima întâlnire, prima plimbare, prima strângere de mână, primul sărut, prima îmbrăţişare. Apoi, prima mâncare pregătită împreună, primul drum la piaţă în doi, primul concediu. Nici un vis nu poate fi împlinit, nici o dorinţă nu poate deveni realitate dacă nu faci un prim pas pe calea împlinirii. Acesta poate fi oricum: un telefon, o invitaţie, un gând rostit, o emoţie dezvăluită, un dans, un desen care să-ţi oglindească visul.
Acum, noi doi mai facem un prim pas. Tot aici, la etajul 8 al blocului. Nu contează locul, ci visul şi pasul spre el. Ceilalţi paşi vor veni de la sine. În ritmul nostru, la timpul potrivit. Deocamdată, ne admirăm micuţa grădină care creşte în ghivece, în balcon. Este primul pas. Curând ne vom culege recoltele.
Îmbrăţişaţi, privim amândoi de sus cum în faţa ferestrei noastre se aşterne zumzăind uşor, discret, sub o cupolă uriaşă şi spectaculoasă de cer, un petic de oraş, un colţ de cartier urban care ni se descoperă prin acoperişuri, frânturi de case cochete, ziduri înverzite de iederă generoasă, grădini şi străzi liniştite, precum şi turlele bisericii al cărei clopot ne anunţă deseori chemarea către Dumnezeu, iar în depărtare, spre orizont, printr-un şir de blocuri de-a lungul căruia, seară de seară, se aprinde o ghirlandă de felinare ce serpuieşte de-a lungul şoselei care duce spre celelalte cartiere.
Curând vom privi cerul din mijlocul grădinii…tot sub luna plină...
Bucuresti : 30.06.2014
