joi, 18 iulie 2019

Cand invoci Raiul, el se manifesta!



Exact. Cand invoci Raiul, el se manifesta!

Insa, dupa cum toata lumea stie, Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in traista. Asadar, este nevoie mai intai de o intentie si apoi de o actiune cu directie. Mai concret, de un pic de premeditare.

Cu alte cuvinte, daca vrei sa savurezi Raiul stand in parc, pe o banca, la umbra castanilor si stejarilor seculari, iti iei de acasa, in poseta, o lingurita.






Din Gradina lui Dumnezeu: 18.07.2019

***




miercuri, 17 iulie 2019

Mimozele de gradina s-au culcat



Toata lumea a auzit de mimoza pudica, adica planta aceea foarte sensibila care, atunci cand este atinsa, isi strange flunzele.

Va amintiti poate ca v-am povestit ca avem si noi trei copacei de matase, adica cei care fac floricele ca un puf roz si care se mai numesc si mimoza de gradina. (Am vorbit despre ei in 30 iunie 2019, in insemnarea "Sa revenim la verde", link http://oglinzilesufletului.blogspot.com/2019/06/sa-revenim-la-verde.html) .  Doar ca ei nu isi inchid frunzele la atingere, ci in fiecare seara, inspre crepuscul, cu putin inainte de lasarea intunericului.

Sa va arat poze facute in urma cu 10 minute, deci pe la ora 21:00.

Cei doi copacei mai mici, care, nu stiu din ce motive, si-au colorat frunzisul intr-un verde roscat, la ora asta isi stransesera amandoi frunzele si erau pregatiti de somn.

Copacelul mai marisor, cu frunzele verzi, avea numai varful inchis, in timp ce frunzele de mai jos erau deschise. Probabil el e seful si se culca mai tarziu.













 Din Gradina lui Dumnezeu: 17.07.2019

***

Desert din Rai, adica din ce ai!





Poftim, nu doar vorbe si teorie, ci exemplu personal, fapte, experienta!

Deci, ce spune teoria?
"Fa Rai din ce ai."
"Bucura-te de cele mai neinsemnate lucruri, cauta-ti satisfactia in cele mai simple aspecte ale vietii."

Care este exemplul personal si experienta concreta?
Ta-daaam!!!

A fost gata in 5 minute, arata fabulos, iar gustul..... ah!!! dumnezeiesc!

***

Budinca de gris

Budinca de gris, dar nu in lapte. Am pus mai intai la fiert apa cu zahar brun si un praf de gris (cat se ia in doua degete), ca sa se dezvolte o culoare aramie si parfumul specific al zaharului brun. Apoi am adaugat grisul si am amestecat continuu pana cand s-a ingrosat bine (la 1 litru de apa am pus cam 250 gr de gris, cam o jumatate de punga). 

Dupa ce a fiert si s-a ingrosat bine grisul, l-am turnat in caserole si imediat, cat era inca fierbinte, am pudrat cu cacao, scortisoara si cu cate o lingurita de zahar brun (pudrarea se face imediat, cat inca ies aburi din gris, pentru activarea de arome si pentru formarea siropului brun).

Am decorat cu frunze de lamaita (roinita/melisa), iar la servire am adaugat si coaja rasa de portocala, glasata in zahar (o aveam in frigider, in borcan). Deja a devenit sofisticata cu coaja asta de portocala!  )))) 

Pentru ca noi avem la discretie in gradina, am pus la servire, in caserole, mai multe frunzulite fregede de lamaita. Gustul aromat al acestor frunzulite se asorteaza nemaipomenit de bine cu acest desert. Deci, la fiecare lingurita (de budinca), cate o frunzulita de roinita!





















Din Dragina lui Dumnezeu: 17.07.2019

*** 

luni, 15 iulie 2019

Cand joc, doar joc sau....?



Ne gandeam ca astazi jucam un meci la dublu. Eram pregatiti pentru asta.

Doua seturi de palete - check!
Doua mingii galbene, de burete (in caz ca zboara vreuna pe la Mamaita - apropos, am recuperat-o pe cea zburatoare) - check!
Entuziasm cat cuprinde, la greu, adica - check!
Talent - cu caru'! - check!
Arbitri - cam somnorosi si lenevosi, daaar..... - check!
Copil de mingii - cam negricios si nazdravan, daaar..... - check!

In fine, daca tot nu s-au legat lucrurile sa jucam un dublu, am jucat un simplu.
 
Si, uite-asa, jucand noi in fiecare zi, mai ceva ca in antrenamentele pentru Roland Garos (caci pentru Wimbledon ne-am antrenat destul si am luat cupa, se stie! ), mi-am dat seama de un mic amanunt esential in procesul de pregatire profesionala pentru cariera mea (ca Adrian are deja toate cupele asigurate).

Stiti, talent am din nastere, v-am zis, entuziasm, asemenea, dau si la altii, daca este cazul, modestie, doamne-ajuta! am cat cuprinde.

Un aspect mai trebuie prelucrat cu atentie: pe mine daca ma apuca rasul nu mai sunt in stare de nimic! Si ma apuca tot timpul!
 
Este suficient o miscare rasucita, o intindere brusca, insotita de o exclamatie cu bolta, o minge trimisa in balarii sau o interjectie cu directie si, gata! m-apuca.

Deci, eu ce sa fac in situatia asta ca sa am rezultate profi?
Sa nu mai rad sau sa nu mai joc cand rad? ))))))))











Din Gradina lui Dumnezeu: 15.07.2019

***