Azi am testat. Sa mergem prin padure sau nu?
Am ajuns pana la marginea padurii. Soseaua dedicata numai pietonilor,
facuta special pentru promenada in vremuri foarte indepartate, pe cand doar
pasi de capete incoronate aveau acces pe ea, era azi incarcata de zapada, ca
tot decorul din jur, bineinteles.
Totusi, o alee ingusta de zapada batatorita serpuia pe mijlocul soselei,
semn ca primaria s-a ocupat, intradevar, si a asigurat, la minimum posibil, o
cale de acces prin padure nebunilor turisti indragostiti. Celorlalti le-a pus
la dispozitie partia de schi.
Glumesc, desigur, folosind tonul tendentios al unui banner care a tot
circulat ieri pe facebook cu aluzie ironica la ziua indragostitilor,
Valentine's Day.
Dincolo de gluma, spre padure drumul era pustiu. Dinspre partia de schi,
insa, se auzea o mare harmalaie. Muzica in difuzoare, tipete, rasete, galagia
specifica animatiei de la baza partiei, un furnicar de masini inghesuite pe
margini si in parcari, turisti cu echipamentele lor greoaie, graba si
nerabdare, forfota si.... da, nebunie! Un alt tip de nebunie. Cum s-ar spune,
parafrazand pe cineva, fiecare cu nebunia lui preferata.
Cum noi facem parte din segmentul de consumatori care prefera nebunia
padurii, azi probabil ca ne-am fi putut bucura de facilitarea accesului prin
troienele de zapada adunate in zile si nopti de ninsori continue.
Cu regret, insa, am facut cale intoarsa azi si ne-am amanat plimbarea asta
prin minunata padure inzapezita pentru maine sau poate chiar pentru poimaine.
Vom vedea. Chiar si asa, apropierea de padure a insemnat foarte mult pentru
noi.
poze
Printre pozele de mai jos veti vedea la un moment dat imaginile unei
livezi si a unei casute de dincolo de pomi. In orice anotimp am venit pe aici,
mereu am admirat casuta aia din vale, de dincolo de livada de meri, cea din
prim plan, care ocupa toata coasta dealului, intre soseaua de pe care facem noi
fotografii si pana in vale. Din poze nu se vede prea clar, dar chiar este o
livada mare pana in vale, la casuta.
Azi s-a petrecut o scena hazlie acolo, la casuta aia. Se apropia un
sir de masini care mergeau spre partie si, pentru ca soseaua era prea ingusta
si dezapezita doar cat sa treaca o masina (cat pentru un sens), noi doi ne-am
retras cat mai putut de mult pe margine ca sa le facem loc. Cat am stat noi
asa, inghesuiti in mormanul de zapada de pe marginea drumului, cu spatele
inspre masinile care treceau si cu fata inspre casuta frumoasa de dincolo de
livada, am observat un barbat stand la intrarea in casa. Terminase de dat
zapada din fata casei, de pe aleea ce ducea spre intrarea in curte si statea
sprijinit in lopada, tragandu-si sufletul. Si se uita in sus, spre noi. Iar noi
ne uitam la el. Si ne-am uitat asa unii la altii pret de vreo zece-cinsprezece
secunde. Si,
inainte de a porni mai departe la drum, cand s-a eliberat soseaua de masini,
i-am facut cu mana, ca un salut vesel! Iar el ne-a facut cu mana la randul lui, de
acolo din vale, tot ca un raspuns la "buna ziua". A fost super dragut
momentul!
Poate ca cei mai multi oameni, in locul nostru, ar fi trecut mai
departe fara nici o reactie. Oamenii normali, desigur. Eu, insa, am
simtit ca am interactionat cu omul acela in cele cateva zeci de secunde si mi
s-a parut absolut firesc un salut de "buna ziua" din partea noastra.
Dar asta este o alta normalitate. A noastra.
In unele poze veti vedea partia de schi evocata mai sus, iar in altele
am surprins gara si trecerea noastra peste liniile de cale ferata, frumos
decorate cu un covor alb de zapada, ori cele cateva cadre cu supa-crema noastra
de ciuperci in care s-a nimerit un cruton de paine in forma de inimioara. Nu-i
asa ca e tare dragut? Ni s-a aratat chiar si curcubeul care ne
fusese evocat prin melodia dedicata lui, respectiv, "Somewhere over the
rainbow..." chiar din prima zi a acestui sejur al nostru la munte.
Din Gradina lui Dumnezeu: 15.02.2019
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu