luni, 4 iunie 2018

Ploaie dumnezeiasca




Stiam ca se anuntasera ploi pentru sambata trecuta, 2 iunie, asa ca, de 1 iunie, am sarbatorit ziua copiilor jucandu-ne in gradina, plantand rasadurile de ardei. Trebuia sa facem asta neaparat inainte de ploaie.

Asadar, vineri, 1 iunie, intr-o zi insorita, caniculara si secetoasa, am terminat lucrul cu rasadurile. Ardeii grasi, gogosarii, tartacutele, rosiile physalis, precum si restul de rosii inima-de-bou, pastrate de rezerva pentru cazurile in care se mai pierdeau din rasadurile plantate anterior – si, da, au fost cateva cazuri.

Si daca tot am trecut printre rosii, le-am mai curatat de firisoarele mici de buruieni care se ivisera in ultimele zile si le-am copilit. Pe ele si pe castraveti. Le-am taiat si toate frunzele de la baza pana mai sus de trei-patru noduri, ca sa se dezvolte bine trunchiul de sustinere si sa porneasca rapid dezvoltarea pe verticala. Castravetii deja si-au aruncat carcei de prindere catre spalieri, iar curatarea de frunzele de la baza a venit la momentul oportun, cand tocmai se pregateau sa lanseze primele flori pe langa pamant. Prin curatare, le-am oprit avantul asta care le consuma din seva pretioasa chiar acum, cand inca sunt prea firavi, prea la inceput, si le-am dat comanda sa-si dezvolte trunchiul de la baza mai bine, ca sa-si sustina cat mai viguros viitoarele ramificatii, flori si roade.









  
 
































































Dupa ce am incheiat operatiunea finala de plantat rasaduri, am insamantat alt arpagic si, in parcelele cu ceapa, am completat randurile ramase goale dupa ce noi am tot consumat ceapa verde in cele doua luni de cand gradinarim. Apoi am mai dat o raita si printre celelalte parcele, inlaturand ultimele buruieni care, desi pareau a fi foarte mici si abia rezistand caniculei si secetei, erau destul de multe si de rezistente, iar ploaia carea avea sa vina le-ar fi dat si lor puteri sporite, nu numai legumelor noastre. Asa ca le-am stopat brusc tendintele ocupationiste. O privire de final prin gradina, pomi si parcele, cateva cadre cu rezultatul activitatii noastre spornice si, gata, ne-am incheiat prima parte a zilei, cea de lucru.










































Dupa amiaza ne-am petrecut-o apoi la umbra, cu rasfaturi pentru copii, de diferite culori, texturi si arome. Am avut si companie selecta in jurul nostru: randunici, porumbei, o barza care survola cerul Gradinii lui Dumnezeu, cateii nostri, dar si, in mod surprinzator, un cuplu de vrabiute care a stat la fotografiat la doi pasi de noi, dupa ce, cu o zi inainte, o multime de sincronicitati legate de vrabiute, mi-au atras atentia asupra lor intr-un mod deosebit fata de oricand altadata.

In plus, spre seara, am primit si vizita unei ganganii uriase, o radasca ce zbarnaia in zbor pe deasupra curtii noastre si care, dupa o incercare nereusita de aterizare, a cazut in picaj direct pe trotuar. Am somat-o sa traga pe dreapta, i-am cerut actele si autorizatia de zbor, i-am facut testul de alcoolemie, apoi am poftit-o sa-si ia zborul spre casa, urandu-i drum bun si calatorie sprancenata. Cum n-a dovedit abilitati extraordinare nici in cazul decolarii din punct fix, am lasat-o in trifoi sa-si aleaga ea momentul si postura potrivita acestei operatiuni.





























































Apoi, nici nu s-a inoptat bine ca a si inceput ploaia. Torentiala. Cu tunete si fulgere. Si intreaga noapte tot asa a tinut-o. Furtuna de-a binelea. Chiar ne intrebam ce s-a ales de ardeii nostri dupa o asa ploaie. Dimineata, cand am ajuns in gradina, cam dupa ora 10, nu mi-a venit sa-mi cred ochilor. Gradina arata de parca nici nu stropise. Pamantul fusese atat de uscat si de insetat, incat absorbise apa aproape instant, iar soarele diminetii ii uscase stratul de supratafa de parca nici n-ar fi trecut peste el o asa ploaie, de-o noapte. Curios, se vedeau ude doar randurile de ardei si rosii physalis, cele ce fusesera udate de noi in urma cu o zi, la plantarea lor in gradina. Cerul era inca acoperit de nori, fapt care ne indica posibilitatea unor noi averse, dar, in cele din urma, pana seara n-a mai plouat. 

Am aruncat o privire si in gradina Mamaitei, vecina noastra de la deal. Arata formidabil, avand in vedere ca este ingrijita doar de ea, o femeie de peste 85 de ani, bolnava si singura. Si-a pus porumb pe o jumatate din teren, iar cealalta jumatate a acoperit-o in mare parte cu cartofi. Doar inspre casa si-a pus cateva parcelute cu fasole, varza, morcovi, ceapa, rosii, castraveti si ardei. Ardeii nu prea i-au iesit, varza a semanat-o de vreo doua ori, morcovii la fel, dar pana la urma a reusit. De cate ori ne intalnim prin gradina se plange ca n-o sa-i iasa nimic, ca o sa vina palitura, goanga, sobolul, buhaiul si inca alte cateva urgii de care nu-mi mai aduc aminte acum. In consecinta, stropeste cu tot felul de solutii si arunca din cand in cand prafuri peste tot.
 









































Azi, insa, s-a intamplat ceva cu adevarat dumnezeiesc. Dupa-amiaza, dupa ce am servit masa de pranz, eu am inceput sa scriu din povestile Gradinii. Deodata am auzit de afara rapait de ploaie. Uitandu-ma pe fereastra si vazand cerul insorit si luminos, mi-am zis ca, la asa conditii meteorologice, este posibil sa rasara curcubeul. Asa ca mi-am luat aparatul foto si m-am indreptat spre gradina, de unde, cu cerul larg deschis deasupra mea, l-as fi putut surprinde in toata splendoarea lui. Doar ca n-a aparut nici un curcubeu. Si, curios, inca ploua usor, dar dintr-un nor cenusiu amplasat numai deasupra gradinii noastre. De jur imprejur zarea era aproape senina, cu norisori pufosi, din aceia dragalasi, nu nori de ploaie, iar de la apus soarele stralucea puternic, aruncand o lumina ireala pe sub bordura intunecata a norului respectiv.

Cum inca ploua si cum parea ca urmeaza sa ploua din ce in ce mai tare, am intrat in sera unde aveam de gand sa stau pana avea sa treaca rafala aceea scurta, apoi sa ma intorc in casa. Insa ce-a urmat a fost ceva de necrezut. S-a pornit deasupra mea o asa ploaie teribila, de-am crezut ca s-au rupt portile cerului si s-a revarzat din el potop de ploaie nesfarsita, torentiala, rapaind infernal in folia de plastic a serei si rasunand puternic in acoperisul de tabla al unei constructii din vecini.

Norul acela intunecat se sparsese exact deasupra gradinii noastre  si a Mamaitei, vecina noastra si parea ca de jur imprejur nu ploua deloc. Alergam de la o usa a serei in capatul opus, la cealalta usa, facand fotografii si inregistrand pe camera ploaia aceea puternica si parca tot nu-mi venea a crede. A plouat cam vreo 10 minute continuu, in acelasi ritm. N-a cazut grindina, din fericire, desi m-am cam temut de asta cand am vazut cum se rupe norul negru deasupra mea. Dar abia acum, dupa aceasta ploaie, pamantul este, in sfarsit, negru, ud si satul de apa, cea atat de necesara si de dorita. 

Mai stiti cum incheiasem insemnarea anterioara? Hai, Doamne, da-ne o ploaie buna! – spuneam.  Ei bine, ne-a dat. Si a fost acea ploaie exact cea potrivita pentru ochii mei, raspunsul evident, ostentativ si fara nici o indoiala la cerere. A plouat fix deasupra mea, fix deasupra Gradinii lui Dumnezeu si a imprejurimilor imediate, cu cer aproape senin de jur imprejur, a udat bine de tot pamantul cu “ploaie buna”, binefacatoare, apoi tot vazduhul s-a insorit brusc si a fost minunat de frumos invaluit intr-o lumina stralucitoare ireala a apusului de soare.

Am iesit din nou in curte, apoi am dat iar o fuga in gradina, tot asa, pe ploaie, Mamaita era si ea in gradina ei, inspecta urmele “potopului”, apoi m-am intors in casa si nu conteneam sa ma minunez de ploaia aceea de lumina, stralucitoare, de basm!

Ei, cum sa nu multumim si sa nu fim recunoscatori cand primim un astfel de raspuns frumos, generos si dedicat? Multumim, Doamne! 

PS. Vom reveni cu inregistrari ale ploii din gradina (filmata din sera) si a ploii de lumina, filmata din bucatarie. :) 



















































































Din Grădina lui Dumnezeu: 04.06.2018

***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu