Grădina lui Dumnezeu: Evolutia spre o noua paradigma a realitatii canine

El a fost primul care a simtit ca li se pregateste ceva. Nu banuia inca ce, dar simtea.

A adulmecat in aer. Ce putea fi? Ceva mai bun de mancare? Hmmm... sa fie ceva doar pentru ei doi si pentru el nu? Asa ceva nu putea fi posibil. Se stia si se simtea rasfatatul curtii, indiferent de boacanele pe care le facea, de galagia produsa, de saritul gardului fara motiv, de tavalitul prin trifoi pana la turtirea lui completa si indiferent de aerul de incurca-lume pe care il avea mai tot timpul. Indiferent si de confirmarea practica si concreta ca chiar este, ad-literam, un incurca-lume, un incurcat-printre-picioarele-noastre, un bezmetic turmentat, dar caruia i se iarta totul si mereu.

Deci, nu, mancarea oferita discretionar nu putea fi. Dar ce altceva? Ce? Privea in zare, peste gard, amusina miresmele ce-l invaluiau din toate partile, dar ramanea confuz in continuare, caci trandafirii, bujorii, florile de Mana Maicii Domnului din curte, dar si socul si iasomia inflorite peste tot in imprejurimi, il sabotau cu parfumul lor din incercarea de a intelege ce avea sa se intample.

In marea lui nedumerire a incercat s-o atraga si pe Ginuta, singura de la care ar fi putut primi vreun raspuns mai competent. Bine, nu numai atat, desigur, insa nu era timpul pentru mai mult, chiar daca Bobi n-a inteles inca de existenta a doar doua perioade din an in care Gina l-ar putea recompensa pentru atentie suplimentara (asa ca el continua zilnic cu insistentele sale de june imberb, fara experienta si total uituc in privinta tavalelilor pe care Toni i le administreaza invariabil de fiecare data in perioadele “speciale”).

Dar Gina si de data asta l-a ignorat complet, plictisita de schelalaielile si insistentele lui, neinteresanta absolut deloc de ceea ce lui i se parea ca urmeaza a se intampla.

In cele din urma a elucidat misterul. Ahaaaa, deci asta era! Pai, cum, numai el? Si ei nu? Iata ca acum au primit si ei. Fiecare cate una, sa nu existe discutii. Multe aveau sa se schimbe de acum inainte, mai putine priviri invidioase din partea lor si, in schimb, mai mult timp folosit eficient pentru relaxare si nu pentru... scarpinat.

Ha, ha, ha!!! Sa vezi ce priviri vor face cand se vor vedea cu ele! Ce senzatii noi, ce reactii!!! I-a vazut el cum il priveau atunci, in ziua aceea, cand el si-a primit zgarda roz. Cu superioritate, cu dispret chiar! Roz??? Pfffff..... L-au discreditat din start. Dar el, Bobi, cel de care au ras si pe care l-au luat peste picior sau, mai rau, pe care l-au ignorat ca pe cineva fara importanta (a se sti ca aici se face referire la Gina) a fost singurul care a inteles si a simtit beneficiile. Purici? Utopie! Scarpinat? Istorie!

Acum, in cunostinta de cauza fiind, Bobi priveste intelept si usor condescendent catre ei. Nu rade si nu-i minimizeaza. Nu-i ia peste picior pe motivul ca isi vor primi si ei, fiecare la randul lui, zgarda roz, parfumata. Le este alaturi si le da curaj si incredere, inspirandu-i ca acceptarea le este singura atitudine potrivita care le va face bine. El le este exemplul concret in aceasta experienta a vietii, una ce le pare inca de necrezut si de neacceptat, avand in vedere modul in care ei au fost crescuti si invatati.

Timpul schimbarii, insa, a sosit si pentru ei. Timpul vindecarilor si accesarii unor noi stari de constiinta, de bine, este Acum si Aici. Este Timpul implementarii si in realitatea lor fizica a rezultatelor benefice deja experimentate de unii mai curajosi, mai putin incrancenati de invataturi vechi, de dogme si precepte, de ierarhii sociale si cutume, de cei al caror ego nu i-a infranat, nu i-a blocat, nu i-a separat, nu le-a generat ifose de lideri de haita si alte inchipuite privilegii.

Bobi i-a privit linistit, ingaduitor, precum un Buda iluminat, avand cunoasterea si trairea din propria-i experienta purificatoare si inaltatoare. Stia prin ce proces de vindecare emotionala aveau sa treaca. Stia ce provocari aveau sa indure, ce ganduri, ce rascoliri sufletesti, ce controverse si ce framantari. Dar stia si ce repede vor trece toate acestea si ce bine se vor simti dupa. Ce usurare, ce relaxare, ce eliberare! Stia. Iar asta nu il facea nici sa se poarte arogant in fata lor si nici nu se afisa ca un atoatecunoscator. Statea demn si linistit si astepta ca schimbarile sa se produca. Astepta ca transformarile sa-si arate beneficiile, iar bunastarea si bucuria sa fie evidente.

Ce-a urmat se pliaza aproape exact pe etapele iluminarii in masa, cele pe baza Dispenselor Divine, a acelora cu, dar mai degraba fara, experiente satori, fara perioade prea lungi de auto-observare, asumare, acceptare, integrare, vindecare. Atat Toni cat si Gina au cunoscut beneficiul extatic al Nirvanei dupa ce le-au fost atasate in jurul grumazului cate o zgarda roz, acele instrumente magice care i-au transpus aproape instant in starea alfa, supranumita in lumea lor "cea fara de purici”.

Eu, ca observator extern neutru, neatasat si fara interese obscure, pecuniare sau de orice alt tip, nu pot sa nu precizez ca subiectii au trecut mai intai prin faza de negare si depresie.

Mai intai au simtit cum isi pierd identitatea de sine, cum ies din “poveste”, din “Matrix-ul” lor canin, cel in mijlocul caruia s-au nascut, au fost educati, au invatat regulile. Aproape brusc au vazut cum relationarea cu anumite fiinte (a se citi “purici”) devine tot mai rara, precum in starea de invizibilitate psihologica, in care co-existenta in aceeasi realitate a diferitelor vibratii se mentine inca, dar interactiunea se dimineaza maxim pana la anulare, apoi au aparut reactiile emotionale implicate de recalibrarea la noua situatie, la noul mod de viata (unul detasat, independent, relaxat, liber de constrangeri, de norme, dar si de falsa imagine de sine cu care au functionat pana acum in lume, purtand-o ca pe o masca sociala). Da, parea ca zgarda aceea roz ii da jos de pe un piedestal al puterii, mai ales pe Toni, ca ii face slabi, vulnerabili.

El, marele Toni, cainele negru si puternic, “canele cel rau a lu’ Baciu”, cum era cunoscut in sat, sa apara asa, deodata, cu zgarda la gat??!??! Si roz????? Cum o sa dea el cu ochii de ceilalti caini pe drum? Ce-o sa se creada despre el? Ce reactie va avea Colonelul si Locotenentul Contesei de York, cainii Mamaitei de la vale, dusmanii lui de-o viata, cei pe care mereu i-a pus la punct, i-a tinut la respect si in fata carora s-a impus intotdeauna fara probleme, doar c-o uitatura piezisa si c-un marait cu coltii la vedere? Ce justificare va avea in fata lor cand ii vor arunca peste gard ironii si rasete dispretuitoare? Stie ca asa vor face. Cu ce aplomb ii va mai pune el la punct cand le va aparea in fata cu zagarda aia roz la gat? Macar de era alta culoare! Dar roz? Pfff!!! Roz??? El, Marele Toni, cu zagarda roz??? Umilitor!! Revoltator!!!

Multe procese de constiinta au avut amandoi, mai ales Toni, dar si Ginuta. Starea de umilinta, mai degraba decat de smerenie, li se citea pe chip in primele momente dupa ce au intrat in “starea de Gratie”. Primii care s-au indepartat de ei au fost, desigur, oportunistii. Puricii. Acela a fost momentul in care au inteles si protagonistii acestei povesti ce li se intampla.

S-au impacat cam greu cu noua lor imagine sociala si inca n-au renuntat la multe metehne, precum atitudinea belicoasa, combativa, la aparitia la gard a unuia sau a altuia. A oricui, defapt. Iar latratul, maraitul si urlatul ca lupii au ramas inca cele mai importante si ostentative reactii emotionale manifestate si nevindecate. Mai au de lucrat cu ei insisi la asta, mai au de asumat, integrat si transmutat multe din istoriile lor ancestrale inscrise in karma de suflet colectiv canin intrupat pe aceasta planeta, dar sunt pe drumul cel bun.

Se vede asta din aerul detasat, acum, cu care isi plimba fiecare zgarda roz prin curte si pe drum. Cred ca au inteles ca nimic din ceea ce pare nu este, ci ca, dimpotriva, totul este cu mult mai mult decat atat, mult mai inaltator, mai purificator, mai evolutiv. Au inteles ca traiesc intr-o lume duala, o lume in care trebuie sa discerni foarte limpede ce ti se potriveste de ceea ce nu-ti face bine, o lume in care au un alt rol decat cel pe care credeau ca-l au, ca exista o alta cale de urmat si o alta destinatie in care pot ajunge, daca vor, daca aleg.

Destepti mai sunt cateii nostri, Toni, Gina si Bobozaur. Si cu Ema in frunte, bineinteles, pudelul evoluat ce-si poarta cu consideratie si intelegere zgarda roz ca un exemplu suprem pentru tot neamul cainesc, ea “floarea cea vestita a intregului.... pamant”, alba, coafata, parfumata si aranjata cum numeni nu-i, devenita acum terorista cunoscuta, spaima tuturor puricilor si a oricaror alte lighioane dornice de trait pe spinarea inconstientilor, hranindu-se din energia lor vitala si exploatandu-i cu tupeu si dandu-le impresia ca li se face o favoare, un serviciu, un privilegiu existential.

Asa cum se intampla in multe cazuri, si trezirea cateilor nostri s-a produs cu un mic impuls extern, din afara lumii lor tri-dimensionale. Noi, extraterestrii evoluati, calatorii cosmici, semintele stelare intrupate in aceste vremuri de mari prefaceri si transformari planetare, am constatat, de la inaltimea noastra perceptuala, inalt vibrationala, ca toate planetele s-au aliniat perfect si ca valul de energii care se propaga peste lume acum este perfect potrivit pentru marea lor evolutie.

Zgarda de purici nu le-a fost impusa abuziv, nu le-a fost incalcat liberul arbitru si nu este un instrument permanent si limitativ. Este doar un experiment satori pentru ei. Intelegerea le apartine. Pasii ulteriori, de asemenea. Si nu, noi nu suntem salvatorii lor. Nu asteptam veneratie si nici obedienta. Doar le-am aratat o Cale, un Adevar si o altfel de Viata. Le-am deschis ochii spre o alta paradigma a realitatii, una spre care au libertatea sa se indrepte.