sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Primele lucrări agricole ale lui 2018





Păi, numai ei? Şi noi nu? Nu se poate!
Cum să vă zic.... O aşa poftă de grădinărit ne-a cuprins după ce am văzut pe facebook ce-au început să facă nişte prieteni virtuali în sera lor, pe pământul lor, de nu va pot reda în cuvinte! Ei sunt departe, departe, peste mări şi ţări, prin Irlanda, dar tare îmi mai place să le urmăresc peripeţiile, ei fiind personaje interesante, de poveste, care trăiesc într-o ţară de poveste, cu peisaje minunate, de poveste.

Ea – o prezenţă foarte agreabilă, cu un condei foarte iscusit, de jurnalist cu experienţă. El, o prezenţă mai degrabă discretă în mediul virtual, dar care, în mediul lor aşa-zis “rural” irlandez, a lăsat urme vizibile de om priceput şi harnic. Dacă am reţinut bine, şi-au cumpărat proprietatea prin 2015, casă cu teren mare şi lac. După ce şi-au terminat de renovat casa pe parcursul lui 2016, au dat curs primei lor pasiuni: o poiată pentru găini. Doi foşti orăşeni, ca şi noi, s-au apucat să crească găini pentru prima dată în viaţa lor. Nu multe, dar, totuşi. Aşa i-am descoperit eu recent pe facebook, citindu-le poveştile cu haz din poiată. Anul trecut şi-au construit şi o seră pentru legume, iar suspansul a început să crească.

Ei bine, zilele trecute i-am văzut lucrând în seră. Privind, deodată am simţit cum începe să-mi fiarbă sângele prin vene de tulburare şi freamăt interior, de nerăbdare şi avânt, de entuziasm nestăvilit şi chef absurd de a mă apuca de făcut ceva prin grădină chiar atunci, în fapt de seară, când am dat cu ochii de ei şi lucrările lor!

Suntem abia în ianuarie, iar, pentru noi, ideea de grădinărit era rezervată pentru mai încolo, înspre martie. Abia ninsese, grădina noastră era acoperită cu un strat de zăpadă, părea că era destul de devreme calendaristic pentru a începe lucrări agricole, de oricare ar fi ele, şi, în plus, eu mai eram şi cu un picior şchiop. Adică, şchiopătând, pe motiv de entorsă de gleznă încă nevindecată complet. Deci, nu ne gândeam încă la grădinărit. Doar până la apariţia în faţa ochilor noştri a pozelor cu pricina! Nu ştiu dacă vă puteţi imagina ce-au însemnat pentru noi pozele lor cu lucrările din seră. Pur şi simplu, combustibil imflamabil! Explozibil!

Cum fitilul a fost aprins şi explozia produsă, asta e, gata! ne-am pornit şi noi motoarele şi ne-am lansat şi noi pe orbită. Şi, cum singura zonă în care puteam şi noi să facem ceva lucrări în această perioadă nu putea fi alta decât sera, Adrian a venit cu ideea de a însămânţa şi noi acolo ceva, orice. Grâu Spelta, de exemplu. Pentru sucul nostru verde şi proaspăt de marţian.

Zis şi făcut. Indiferent cum e afară, în seră e cald şi plăcut, iar pământul s-a menţinut foarte afânat sub pătura verde formată din lujerii de roşii cherry lăsaţi în interior după ultimul cules, pentru mulcire. Plus că Adrian a mai udat sera de vreo două-trei ori în noiembrie şi decembrie, atât cu apă din fântână, cât şi cu zăpadă cărată înăuntru cu lopata după fiecare ninsoare de până acum. Deci, pământul era pregătit pentru a fi însămânţat.

Am greblat o porţiune de seră, relocând materialul de mulcire mai într-o parte, am răscolit un pic pământul deja afânat şi umed, am făcut şanţuri şi am însămânţat toate boabele de grâu Spelta dintr-o pungă rămasă de anul trecut. Sperăm să fie bune şi să germineze. Este posibil să le fi pus, poate, un pic cam dese, dar nu-i asta o problemă, căci noi nu cultivăm grâul pentru spice, ci pentru frunzele proaspete şi suculente, pe care le vom recolta zilnic, atât timp cât vor fi fragede şi potrivite pentru suc.

La final am marcat vizibil parceluţa, am acoperit boabele de grâu cu puţin pământ, iar Adrian a cărat mai multe lopeţi cu zăpadă de afară, pe care a răvăşit-o pe de-asupra, pentru asigurarea unei umezeli suplimentare. În seră zăpada avea să se topească în câteva ore, îmbogăţind astfel pământul însămânţat tocmai atât cât era cazul.















  











Să mai adaug cât de satisfăcuţi am încheiat această primă lucrare agricolă din noul sezon de grădinărit al acestui an? Cred că bănuiţi! Am lucrat cu un aşa entuziasm, cu o aşa poftă şi cu o aşa plăcere, încât nici nu ştim când a trecut timpul! Ne-am făcut planul şi pentru restul serei. Doar nu credeaţi că de-acum, după ce ne-am pornit motoarele, ne oprim! Abia ne-am făcut încălzirea. Urmează şi alte însămânţări (surpriză! nu dezvăluim încă ce vom pune).

După fotografiile de documentare aferente ne-am retras în casă, mulţumiţi. Şi, ca să marcăm, o dată în plus, momentul demarajului în grădinărit, am pus în apă, pentru a face lăstari, cei doi cartofi dulci pregătiţi special în acest scop. Vă vom ţine la curent cu evoluţia lor, pe măsură ce vor face rădăcini şi le vor da frunzuliţele.







A fost o zi nemaipomenită! Soarele a strălucit minunat deasupra noastră, guguştiucii s-au îngânau unii pe alţii în ritualul împerecherilor de primăvară, văzduhul mirosea şi a zăpadă geruită, dar şi a pământ reavăn, dezgheţat, a crengi înmugurite, a rădăcini pline de sevă proaspătă, vie, fremătând a viaţă de plante noi, a natură retrezită din hibernare, chiar dacă încă înveşmântată în haine albe, efemere.

Despre toate acestea menţionate mai sus pot depune mărturie Toni, Gina şi Bobi, care au testat în soare, prin rotaţie, toate buturugile din curte pentru a vedea cum se poate obţine, în luna ianuarie şi cât mai uniform, bronzul de primăvară.



























 




 


 
Din Gradina lui Dumnezeu: 27.01.2018

***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu