vineri, 21 octombrie 2016

Calea, Adevărul şi Viaţa mea








Octombrie 2016 se apropie de final. Nu ştiu când aproape a trecut luna asta. Foarte repede. Tot aşa de repede cum mi se pare ca au trecut anii, rând pe rând, de nici nu-mi vine să cred acum, când adun şi pun pe cântar, cât de multe am trăit pe parcursul lor. Ca vântul şi ca gândul par a fi zburat toate şi parcă nu eu am trecut prin atâtea schimbări, prin atâtea evenimente, prin atâtea uşi ale destinului, prin atâtea uimitoare provocări şi teste ale sufletului. Probabil mulţi dintre voi, cei care citiţi aceste rânduri, simţiţi astfel.

Mă aflu acum în acel punct al vieţii din care orice privire înspre trecut îmi arată ca am ales bine, chiar dacă nu întotdeauna părea evident asta de la început, dar şi că am fost ghidată şi ajutată în acest sens şi chiar împinsă de la spate în anumite momente. Când n-am văzut semnele de pe drum, mi s-au deschis înţelegerile, când n-am înţeles, am fost trasă de mâini, când am şovăit sau m-am temut să înaintez spre o anumită direcţie, mi s-au arătat şi alternativele. Dumnezeu şi-a făcut simţită prezenţa mereu, m-a mângaiat şi m-a ajutat cum numai El ar fi putut să o facă. Oamenii potriviţi mi-au ieşit în cale la momentul potrivit, evenimente uimitoare mi-au deschis porţile potrivite mie şi înţelegeri surprinzătoare am primit când L-am lăsat pe El să mă ghideze şi să-mi dezvăluie Planul Divin.

Dacă privesc în urmă şi mă proiectez în cele mai grele clipe prin care am trecut, îmi dau seama că acelea au fost clipele de cotitură, momentele deciziilor majore. Pentru că atunci am dat la o parte multe din filtrele iluzorii ale ego-ului, multele lui argumentatii logice şi scenariile lui salvatoare şi mi-am ascultat glasul sufletului, acela prin care Dumnezeu îmi dezvăluia ceea ce-mi era pregătit mie: Calea, Adevărul şi Viaţa mea.

Treptat, am învăţat să-mi descopăr drumul în acord cu Voia Lui şi aşa am reuşit să-l simt pe El şi în altfel de momente, în cele fericite şi liniştite. Căci, acum, mai degrabă în astfel de momente îl simt. În cele de pace şi iubire. Îl simt pe El în glasul blând şi mângâietor al Bărbatului drag de lângă mine, în tandreţea îmbrăţişărilor lui, în privirea-i caldă şi ocrotitoare şi în paşii lui siguri, care merg alături de paşii mei înspre aceeaşi destinaţie. Îl simt pe El în cerul de deasupra noastră, în culorile asfinţitului de soare, în ploi şi zăpezi, în lumina dimineţii şi în stelele nesfârşirii. Îl simt în ochi iubitori de căţei, în aripi de păsări adunate în cârduri sau în zumzăit de gâze, în cântec de privighetoare sau de bufniţă, în frunze şi rădăcini, în flori, fructe şi legume, în apa din fântână şi în focul harnic din sobe.

Mutarea noastră în Grădina lui Dumnezeu a fost Calea aceea care ni s-a arătat a fi potrivită pentru noi. Şi nu numai pentru noi. Căci construim aici un Templu de Lumină. Da, avem aici o casă şi o grădină, iar ocupaţia noastră pare a fi, prioritar, de un an încoace, grădinăritul. Am început renovarea casei şi am făcut unele îmbunătăţiri necesare unei vieti mai confortabile, dar, mai presus de toate acestea, noi am curăţat Pământul cel Vechi şi Văzduhurile, zidurile şi zările, de energiile trecutului, de reziduurile şi proiecţiile altora, ancorând aici energiile Pământului cel Nou, cele ale prezenţei noastre, decorând cu visele şi proiecţiile proprii, în acord cu Planul Lui. Iar acesta este un demers mult mai provocator şi mai creativ decât cel generat de lucrările concrete de renovare.

Grădinăritul ne aduce satisfacţii şi ne dă încredere prin roadele binecuvântate ale pământului, însă ceea ce sădim noi aici cu sufletele noastre este mult mai important decât ceea ce sădim cu mâinile. Iar ceea ce primim în sufletele noastre pe drumul acestei experienţe incredibile este mult mai profund şi mai important decât ceea ce culeg mâinile noastre din grădină.

Nu-i întotdeauna uşor şi nici totul la îndemână. Nu-i atât de rapid pe cât am vrea şi nici atât de simplu pe cât ar putea să fie. Desfăşurarea lucrurilor nu depinde numai de noi, iar lumea asta în care trăim pare a fi un teren de joacă în care fiecare are regulile, nevoile şi aşteptările lui, diferite de ale celorlalţi. Suntem, totuşi, aici, împreună, în acest Joc planetar, şi fiecare învaţă să-şi descopere Calea, Adevărul şi Viaţa proprie, ţinând cont (sau nu) de ceilalţi jucători, de regulile, nevoile şi aşteptările lor. Din fericire, există mult ajutor divin, iar El intervine mai evident acolo unde este cerut, recunoscut şi primit. Căci oamenilor le-a dat aici, pe pământ, liberul arbitru deplin, iar ei chiar şi asta pot alege sau nu: să-L cheme, să-L recunoască şi să-L primească pe Dumnezeu în viaţa lor.

Noi ne dorim să-I simţim permanent Prezenţa Divină şi să primim Ajutorul Dumnezeiesc şi nu încetăm a-i mulţumi şi a-i fi recunoscători pentru semnele prin care ni Se arată şi pentru ghidarea către clipa aceea magică de după care îl vom TRĂI pe El etern în noi înşine.

Din Grădina lui Dumnezeu: 21.10.2016
***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu