joi, 19 iulie 2018

Kalimera, Mykonos! – Soare de Grecia (4)




Dupa maratonul de pe Insula Tinos, am avut nevoie de doua zile sa ne odihnim si sa ne relaxam pe plaja, in soare, fara nici o alta preocupare. Fusese extraordinar de frumos, vazusem locuri minunate in care ne simtisem minunat si ne bucuram pentru asta, dar ne doream o pauza de la zbarnaiala de colo-colo, sus in masina, jos din masina, mers pe jos prin soare, urcat pante, coborat pante, concentrat atentia pe obiective, ascultat explicatii si alte multe asemenea activitati solicitante de concediu. Ce, vi se pare exagerat ce spun? Dupa o zi ca aceea petrecuta in Tinos, cu plecare de dimineata, de la ora 10 si cu intoarcere noaptea, in jur de ora 12, cu un program atat de incarcat, prin atatea locuri si tot mereu pe drumuri, zau ca seara am fost praf. Aproape ca am fi dorit ca a doua zi sa nu ne mai trezim atat de devreme si sa nu mai mergem la restaurantul hotelului pentru micul dejun. M-as fi multumit doar cu o cafea uriasa, iar Adrian cu cateva fructe proaspete. Totusi, ne-am zis sa nu ne iesim din ritm si sa nu irosim, dormind, cele cateva ore ale diminetii, cele mai bune pentru stat pe plaja.

Asa ca ne-am cremuit bine de tot trupurile cu lotiunile de protectie solara, cu repetitie identica in ambele acele doua zile care au urmat  turului pe Tinos, ne-am luat “bagajele” de plaja si am coborat din hotel. Acolo, pe plaja, ne-am adaptat la conditiile existente, ca si in zilele anterioare, asa ca unii dintre noi, nu spunem cine, au stat in soare, au inotat, s-au balacit dupa plac si voie, s-au bronzat si au lenevit pe prosop, iar altii dintre noi, nici aici nu spunem cine, au stat mai putin la bronzat si mai mult ascunsi la umbra, sub rochii, au fotografiat marea, cerul, vapoarele, ba chiar a facut un inventar amanuntit a tuturor ambarcatiunilor existente in larg sub ochii nostri, au identificat care si spre unde se indreapta, precum si numarul pasagerilor de la bord, s-au jucat cu pietricelele, creand arta decorativa temporara si distractiva si au mai incercat din cand in cand apa cu varful degetelor, ca sa nu se spuna cumva ca aceia, stim noi cine, n-au intrat absolut deloc in apa la mare. Au intrat, cum n-au intrat?! Ah, nu se vede in poze? Se vede, se vede, dar numai in cele personale, pe care nu vi le aratam.

Scenariul acesta de pe plaja s-a repetat aproape identic in cele doua zile, doar cu mici variatiuni, respectiv, tematica artistica in jocul cu pietricelele s-a diversificat, au aparut in decor personaje noi, precum o pisica grasa si cam fricoasa, dar, altfel, foarte simpatica si care mi-a pozat foarte profesionist, si chiar un turist curajos care, minute in sir, ne-a oferit un spectacol interesant, facand acrobatii pe mare in cadrul sportului nautic numit “kite surfing”, adica un fel de surfing ajutat, ghidat si propulsat de zborul unei parajute ancorata de trupul sportivului. 

Iar marea.... oh, marea!... aceeasi si mereu alta in fiecare clipa! Cum sa te abtii s-o fotografiezi? Nu poti. Nope, nu poti si pace! Asadar, numai in doua zile s-au adunat poze cat ar fi facut altii in sapte!
























































 






































Dupa plaja, in mod invariabil urma retragerea in camera, unde eu abia asteptam sa pornesc aerul conditionat. Inainte de “siesta greceasca” (pe care – doaaamneeee, ce buna e!!! -  ne-am insusit-o si noi impecabil, de ziceai ca a fost de-a noastra dintotdeauna) ne revigoram putin cu un dus reconfortant, apoi cu cate o cafea sau cacao si cu o gustare de fructe diverse, cumparate de la magazinul din apropiere, de unde ne-am aprovizionat zilnic. Mai ales pepenele grecesc ne-a placut maxim, caci era atat de dulce si atat de bun incat nu ne puteam opri doar la o singura felie uriasa, ca de obicei. Pepenele nu ne-a lipsit deloc cat am stat in Mykonos, iar acum, intorsi acasa, chiar ii ducem dorul, caci pepeni mai dulci decat aceia n-am mai mancat.

Odihna de dupa amiaza a fost o binecuvantare. Nu somnul, neaparat, caci eu rareori pot sa dorm in cursul zilei, insa relaxarea aceea simpla, stand in pat la racoare, in liniste, fara nici o grija, uneori in tacere, alteori impartasind impresii unul cu altul, susotind sau chicotind ca doi copii fara nici o preocupare speciala, bucurandu-ne doar de prezenta noastra intr-un decor minunat, ascultand de afara valurile usoare ale marii si, din interior, uneori, muzica in surdina. Sau fara muzica. Doar acompaniati de zumzetul acela fin al vantului incurcat printre frunzele palmierilor din fata hotelului. Divin!










Dupa programul de siesta, la care n-am fi renuntat pentru nimic in lume dupa expunerea la soare, pe plaja, am iesit la plimbare. Am batut la pas tot tarmul dinspre apus al insulei, incepand cu golful nostru, unde eram cazati, continuand pe coasta unde erau morile de vant si trecand apoi in golful urmator, unde era portul cel vechi. Bineinteles ca am fost atrasi ca un magnet, din nou, de centrul comercial, caci inca nu-l explorasem pe tot, strazile sale intortocheate acoperind o foarte mare suprafata ca intr-un labirint elegant si divers, in care nu ai cum sa te plictisesti. Cu aparatul foto in mana cautam cadre noi, diferite fata de ocaziile precedente si, chiar daca am mai trecut prin locuri pe unde mai fusesem deja in zilele anterioare, totul parea diferit de fiecare data. Lumina soarelui la apus imbaia cladirile albe intr-o haina aurie, calda, pregatindu-le de asfintit, moment dupa care aveau sa se aprinda luminile de pe coasta si de peste tot, luminile noptii, ale vietii nocturne, atat de efervescenta pe Mykonos.

Cu ochii prin vitrine, in acele doua zile ne-au iesit in cale nenumarate simboluri dragi noua. De exemplu, o mai tineti minte pe Cici? Bufnita noastra din sura! Ei bine, in aceasta vacanta am ales sa port la gat, pentru prima data de cand l-am primit, un lantisor cu un pandantiv ce reprezinta o micuta bufnita. Iar in Mykonos, si chiar in Tinos (puteti revedea pozele din insemnarea anterioara, din atelierul sculptorului in marmura, de exemplu), bufnita a fost unul din laitmotivele foarte des intalnite in cale. Mi-au placut toate si multe dintre ele le-am fotografiat pentru albumul amintirilor colectionate acolo.


























































































Pe masura ce lumina soarelui se schimba, ne dadeam seama ca urmeaza in curand apusul si abandonam frumoasele stradute ale centrului comercial, unde era o incantare sa ne plimbam, caci acolo realizasem multe dintre cele mai frumoase cadre ale cladirilor acelea albe, cu specific grecesc, impodobite de flori si alte decoratiuni inedite, si ne indreptam spre port. Au fost doua zile in care am admirat apusul de acolo. Intr-o seara am stat pe o banca ce s-a eliberat exact cand am ajuns noi in dreptul ei, ca o minune, avand in vedere ca nu erau prea multe banci pe tarm (probabil pentru a-i determina pe turisti sa aleaga, mai degraba, terasele cu meniuri si bauturi ispititoare), iar afluxul de turisti iesiti la promenada era din ce in ce mai mare, toti cautatori de locuri cu vizibilitate buna inspre apus, apoi, in seara urmatoare, am gasit, surprinzator, o alta banca libera pe o margine a pontonului cu fata inspre soarele care se pregatea sa apuna, spectacol la care am ajuns aproape la limita, caci tocmai servisem si noi masa la una dintre terase si, asteptand nota, am fost un pic intarziati, lasandu-ne ispititi de fata care ne-a servit si cu un desert din partea casei.

Aici trebuie sa precizez ca peste tot am avut aceasta experienta care este, de fapt, o regula a ospitalitatii grecesti: desertul de final (care este mereu surprinzator) este oferit turistilor ca o gratitudine pentru alegerea de a manca la ei. Este un gest marunt, nesemnificativ, dar care aduce un zambet si o uimire pe chipul turistilor, caci scena este un fel de “ghici ce desert avem azi!”, iar raspunsul vine sa confirme ca imaginatia gazdelor nu are limite in a-si incanta oaspetii. O portie de fructe asortate, o prajiturica sau doar o lingura mare de smantana dulce, decorata cu cateva cirese amare din dulceata, poate constitui savoarea care incununeaza o cina perfecta.
Desi noi am renuntat la deserturi mai demult, pe cele din Mykonos nu le-am putut refuza. Atat pentru ca nu puteam refuza gestul lor atat de ospitalier si politicos, cat mai ales pentru ca erau niste surprize delicioase (si oare cui nu-i plac surprizele?), mici exceptii pe care ni le-am permis ca un rasfat special acolo.

Apusul soarelui din cele doua zile ne-a incantat privirile si suflete la fel de mult, chiar daca spre zare, de dincolo de insula Tinos, un mic plafon de nori acumulat spre Grecia continentala ne-a bruiat un pic perfectiunea mult asteptata, cea in care soarele se scufunda in mare incet, pana la ultima raza.  Pentru cei care nu stiu, Mikonos are notorietatea si a celor mai frumoase apusuri de soare din Grecia. Noi nu vedeam rasaritul din locatia unde eram si, in paranteza fie spus, nici nu m-as fi trezit atat de devreme incat sa-l pot savura, insa apusurile au fost ceva de vis! Au fost cele mai colorate apusuri pe care le-am vazut vreodata la mare. De la argintiul sclipitor, diamantin, al orelor amiezii, soarele isi schimba treptat garderoba in nuante aurii, glamour, mai potrivite inserarii, si, spre final, in mantie rosu-incandescent, de foc, sclipirile lui in apa marii parand a fi foite de aur ce pluteau si se leganau pe valuri intr-un dans himeric, dupa o melodie dulce, a Cerului, doar de El stiuta.

Si, dincolo de toate, ce poate fi mai romantic decat sa fii alaturi de sufletelul iubit, tinandu-va de mana, mergand la pas sau stand pe o banca si admirand gradiosul spectacol de lumina al soarelui, intr-un apus pe care nici un aparat foto din lume nu il poate capta la adevarata lui frumusete? Doar ochii, inima si sufletul poate aduna, nealterate, acele clipe speciale intr-un sipet al amintirilor de neuitat.

Au fost doua zile in care spiritul unic al Greciei insorite, de vacanta, respectiv, relaxarea, plaja si rasfatul, ne-a cuprins pe amandoi in cel mai armonios mod cu putinta si caruia ne-am abandonat total, fara nici o retinere. Poate ca multe pasaje din povestea noastrea si multe din pozele pe care vi le oferim va vor parea redundante, poate chiar plictisitoare prin repetitie si prin prea putinele activitati dinamice, ori poate superficiale. Vacanta noastra nu s-a dorit a fi una de culturalizare, ci de ralaxare si odihna dupa eforturile semnificative depuse in Gradina in ultimul timp. Ne-am dorit o scurta perioada de tihna, pace si bucurie, un timp numai pentru noi doi, in care sa ne bucuram unul de altul si de frumusetea unui decor interesant.
 Insa una este sa citesti despre o vacanta a cuiva si sa-i vezi pozele si alta este sa o traiesti prin toti porii, sa fii acolo, sa te minunezi la fiecare pas de o imagine care te lasa fara cuvinte a unui apus, chiar si atunci cand el pare a fi acelasi cu cel de ieri si cu cel de alaltaieri. Si chiar acelasi in fiecare zi, zile la rand. Dar nu-i asa. Nici un apus nu-i identic cu altul, asa cum nici trairile noastre nu sunt aceleasi in fiecare clipa, cum nici o clipa nu este la fel cu celelalte clipe, nici o zi nu-i ca cele de dinainte si nici un an nu poate fi identic cu cei care au trecut si nici cu cei care vor veni.

“Viata este un cocktail de trairi” si tot ce avem de facut este sa bem paharul pana la fund, savurand fiecare picatura, caci fiecare este un dar. Picaturile vor avea uneori gust de soare, alteori de ploi si vant, uneori gust de bucurie, zambete si entuziasm nestavilit, alteori de tristeti, blazare sau indiferenta. Uneori gustul ti se pare prea... prea din toate... prea mult sau prea putin, prea greu sau prea usor, prea scump sau prea ieftin, prea simplu sau prea sofisticat, prea sincer sau prea ipocrit, prea intens sau prea linistit, prea frumos sau prea urat, prea devreme sau prea tarziu, prea departe sau prea aproape. Dar fiecare picatura aduce cu ea taria ei, imputernicirea, sensul si incantarea. Aduce intelepciunea si echilibrul. Si uite-asa, toate picaturile isi amesteca gustul intr-unul singur, acela din care simti cu adevarat aroma minunata a vietii, aceea care ne impinge sa mai luam o gura din pahar, si inca una, si inca una... Dupa care, dincolo de acest pahar al vietii, altele ne vor fi darurile si trairile. Intr-un altfel de cocktail.














































































Intoarcerea spre hotel de dupa plimbarea de seara (in ambele zile cu aproximativ acelasi scenariu), s-a incheiat in intunericul noptii in balcon, admirand privelistea golfului, cu marea in fata si cu coastele insulei pline de luminite, atat in stanga, cat si dreapta noastra, planuind despre ceea ce aveam sa facem mai departe.

Alesesem o noua excursie din oferta optionala a pachetului turistic, un tur de coasta a insulei cu vaporasul, cu opriri pe mai multe plaje, cu baie, inot si lenevit la soare, cu servit masa la o taverna locala si cu prezentarea de departe, din mersul vaporului, a celor mai exclusiviste plaje dedicate VIP-urilor mondiale, starurilor de cinema, oamenilor de afaceri sau politici de rang inalt din toata lumea, celor care isi permit luxul extravagant amenajat acolo, cu preturi pe masura, prohibitive, caci ele adapostesc cuiburi discrete de refugiu pentru cei cu averi de neimaginat.


















































Din Grădina lui Dumnezeu: 19.07.2018



***